INCREDIBIL! Liderul ALDE de la Vâlcea, Dumitru Lovin, îi dă cu FLIT șefului său, Călin Popescu Tăriceanu?!

miercuri, 8 iunie 2016

Președintele ALDE Vâlcea, Dumitru Lovin, a spus în ultima conferință de presă că se va lupta până-n pânzele albe pentru postul de președinte al Consiliului Județean. Nu contează că partidul său a obținut doar trei consilieri! Lovin vrea această funcție, indiferent de ceea ce va hotărî președintele partidului Călin Popescu Tăriceanu, în urma negocierilor cu președintele PSD, Liviu Dragnea! A spus-o răspicat în conferința de presă, adăugând că nu va ceda în ruptul capului! „Să mă dea afară din partid! Și ce dacă. Eu am un om valoros, pe Adrian Bușu, pe care-l propun pentru această funcție. Nu mai acceptăm ca toate nulitățile să ocupe funcții importante în această țară! Ne jucăm această șansă până la capăt. NU vom face alianță cu liberalii, dar vom face în așa fel încât omul nostru să ajungă președinte la CJ. Vom merge până la noi alegeri pentru Consiliul Județean. Și ce să-mi ofere mie Costi Rădulescu de la PSD, m..ie?!“ - a încheiat într-o notă nervos-obscenă Dumitru Lovin, omul lui Tăriceanu la Vâlcea, lăsându-i cu gura căscată pe ziariștii prezenți la conferința de presă. Cu alte cuvinte, Lovin și oamenii care-l susțin ignoră voturile a zeci de mii de vâlceni și preferă să blocheze activitatea administrativă în județul Vâlcea dintr-un orgoliu de neînțeles și pentru interse politice, dar și personale! Suntem curioși cum va reacționa Călin Popescu Tăriceanu în urma afirmațiilor uluitoare și șocante ale lui Dumitru Lovin?!

Dă-i un răspuns lui Da Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “INCREDIBIL! Liderul ALDE de la Vâlcea, Dumitru Lovin, îi dă cu FLIT șefului său, Călin Popescu Tăriceanu?!”

  1. Vrabia malai viseaza; cu trei consilierii judeteni au mari pretentii; unele afirmatii tin de calitatea omului. Postul revine PSD care are cel mai mare numar de consilieri, deci au castigat alegerile. Hai sa ne intindem cat ne e plapuma.

  2. Pariu ca va face alianta cu Buican? Asta a fost scopul plecarii lor din PSD. Sunt oamenii lui Buican, chiar daca au fost la PSD.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe