|vineri, martie 24, 2017
  • Follow Us!

Primarul liberal din Berbeşti, Vintilă Chelcea, are DOSAR PENAL în lucru la Parchetul Vâlcea 

vintila-chelcea-17122012

 

În cursul acestui an, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au început urmărirea penală într-un dosar care îl vizează pe actualul primar al oraşului Berbeşti, Vintilă Chelcea. Primarul Chelcea este cercetat în legătură că patru fapte petrecute în timpul mandatului său: organizarea unei licitaţii trucate cu SC As Beton SRL; contracte de asfaltare cu Strabag; procese verbale de custodie pentru diverse materiale la fosta Casă de Cultură (gresie, faianţă şi alte obiecte sanitare); amenajarea a două parcuri în Berbeşti la preţuri mult umflate. De altfel, două din aceste fapte ale primarului Chelcea au fost sesizate procurorilor vâlceni de către Curtea de Conturi. Astfel, din verificarea documentelor prezentate, Curtea de Conturi a constatat anul trecut că în cazul contractul de concesiune 5897/23 august 2010, încheiat între Primăria Berbeşti si SC AS Beton SRL Budeşti, pentru concesionarea a 4.000 mp teren situat în intravilanul satului Târgu-Gânguleşti au fost încălcate prevederile HCL nr. 37/2010 în sensul că încheierea contractului de concesiune nu s-a desfăşurat în urma organizării unei licitaţii publice care să respecte legislaţia în vigoare, iar în aceste condiţii preţul concesiunii conform art. 4 alin. 1 din contract a fost stabilit la suma de l leu/mp/an, faţă de 5 lei lei/mp/an stabilit, ca preţ de pornire, de către Consiliul Local al Oraşului Berbeşti prin HCL nr. 37/2 iulie 2010. Contrar hotărârii consiliului local, în caietul de sarcini semnat de primar, nivelul minim al redevenţei a fost redus de la 5 lei/mp/an la 1 leu/mp/an. Contractul a fost semnat de către primarul Vintilă Chelcea şi Rădoi Maria – contabil şef şi nu a fost semnat de legalitate de către Cumpănaşu Marcel, secretar al Consiliului local cu delegaţie. Nu au fost respectate următoarele prevederi legale: HCL nr. 37/2010, privitoare la aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unei suprafeţe de teren de 4.000 mp din punctul Târgul săptămânal cuprins în domeniul privat al localităţii Berbeşti, situat în intravilanul satului Târgu Gânguleşti art. 5 şi art. 7; Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, actualizată, art. 61, alin. 2 (punctul 14 din procesul verbal de constatare anexat raportului de audit). Culmea tupeului, primarul Chelcea a dat în judecată… Curtea de Conturi în chestiunea contractului cu AS Beton SRL.

Tot Curtea de Conturi a mai constatat în 2015 că primarul Chelcea a efectuat o cheltuială ilegală din bugetul local în sumă totală estimată de 176.922 lei, ca urmare a înscrierii în situaţiile de lucrări privind obiectivul de investiţii „Realizare spaţii verzi în oraşul Berbeşti” executate de către SC Delta ACM 93 SRL Bucureşti şi a acceptării la plată, de către Primăria Berbeşti, a unor dotări independente a căror valoare nu au putut fi justificată cu documente (analize de preţ), utilaje care necesită montaj care în fapt nu au fost montate şi lucrări neexecutate. Pentru sumele plătite necuvenit, în timpul misiunii de audit au fost calculate accesorii, în sumă de 24.769,17 lei. Lucrările executate şi dotările independente au fost verificate în teren în prezenţa unui reprezentant din partea SC Delta ACM 93 SRL şi a viceprimarului unităţii administrativ-teritonale, care au acceptat prin semnătură diferenţa stabilită de 176.922,7 lei şi accesoriile în sumă de 24.769,17 lei, în acest sens întocmindu-se nota de constatare nr. 5038/3 iunie 2015. Persoanele cu atribuţii in domeniul în care s-au constatat abaterile de la legalitate sunt: Chelcea Vintilă – primar, ordonator principal de credite, care a aprobat efectuarea plăţilor (au fost solicitate relaţii de la Vintilă Chelcea cu adresa nr. 5022/3 iunie 2015, anexa nr. 7 la care Curtea de Conturi nu a primit răspuns până la finalizarea auditului); executantul lucrărilor SC Delta ACM 93 SRL care a întocmit situaţiile de lucrări în care a înscris dotări independente fară justificarea valorii acestora, utilaje care necesită montaj care nu au fost procurate şi montate, lucrări neexecutate şi încasate; comisia de evaluare a ofertelor la data achiziţiei care nu a solicitat clarificări şi documente de procurare a dotărilor independente, etc.

Un alt fapt la limita penalului semnalat de mai mulţi consilieri locali din Berbeşti se referă la proiectul de modernizare a campusului şcolar: de la o valoare iniţială aprobată în anul 2008 de 400.000 lei s-a ajuns, după câteva acte adiţionale încheiate de primarul Chelcea cu o firmă constructoare, la o valoare record de 10,4 milioane de lei. Pentru a acoperi această diferenţă uriaşă, primăria a fost nevoită să facă un împrumut de 1,5 milioane de euro.

Primarul Vintilă Chelcea deţine în proprietate un teren de 8.464 mp în buricul oraşului Berbeşti

Dragoş Popescu, un locuitor din Berbeşti, a scris recent pe Facebook, linkul „Berbeşti, oraşul meu”, următoarele: „Vreau să vă spun însă că am observat cu ochiul liber «realizările» actualului primar Chelcea. De fapt nu le-am prea observat pentru că nu e nimic de observat. Unde s-a mai pomenit în anul 2016 un oraș fără rețea de canalizare, fără apă curentă potabilă în rețea și cu un iluminat public care noaptea, în tronsoanele orare în care infracționalitatea este cea mai mare, să fie oprit? Lucrurile acestea par mai degrabă de domeniul SF decât o normalitate. Un primar care pe lângă faptul că nu are nici un proiect fezabil pentru un oraș cu peste 5.000 de locuitori, precum Berbești și care în mandatele sale nu face nimic care să ajute la dezvoltarea comunității și să ridice nivelul de trai al locuitorilor, este un primar ineficient. Ca să nu mai spun că domnia sa are mari probleme atunci când vine vorba de comunicare și socializare cu locuitorii Berbeștiului și o să vă explic un scurt episod care demonstrează cât de mare dreptate am. Pentru că se apropie alegerile, s-a accelerat procesul de reabilitare a străzii Salcâmului din Tg. Gângulești. Rebilitarea a lipsit cu desăvârșire, dar asfaltarea s-a făcut. L-am interpelat pe domnul primar în virtutea faptului că am crezut că pot să port un dialog civilizat cu domnia sa. Funcția de primar implică și calități de intelectual, dialog și comunicare măcar la un nivel de minim bun simț, dar am descoperit că la Berbești, probabil domnul primar actual poartă același tip de dialog cum l-a purtat și cu subsemnatul. Deci să revin la reabilitarea și modernizarea străzii Salcâmului. Pentru că am observat faptul că reabilitarea nu a început așa cum se întâmplă în mod normal, respectiv amenajare de canalizare, șanțuri de evacuare a apei pluviale și atunci când ploua, iar apoi s-a turnat pur și simplu asfalt și gata lucrarea, mi-am permis să îl întreb pe domnul primar dacă este la curent cu mersul lucrărilor în zonă. Am făcut acest lucru după ce se turnase asfaltul și după ce în prealabil mai mulți oameni care locuiesc în zonă i-au atras atenția că nu există șantul de colectare a apei rezultată din ploi și că apa se va sucurge în grădini și curți. L-am apelat pe dânsul ca să îl întreb în ce stadiu este acest proiect și dacă s-a făcut recepția lucrărilor pentru că nu e normal ca acest drum să se asfalteze rapid, doar de dragul de a mai avea încă câteva sute de metri asfaltați. Pe un ton destul de arogant, părând deranjat probabil de îndrăzneala mea, domnul primar a spus în primă fază că se face și canalizarea și șanțul de colectare, moment în care i-am transmis că acolo mai sunt și alte probleme, respectiv podul de acces în Drumul Principal este colmatat și plin de gunoaie, lipsa indicatoarelor auto în zonă, etc. Moment în care domnia sa în loc să fie receptiv la cele semnalate, mi-a transmis că nu e treaba mea și că în consecință nu are de de ce să îmi explice el mie cum se fac lucrurile acolo. I-am replicat și eu că dacă lucrarea rămâne în stadiul actual, respectiv fără șant de colectare a apei de ploaie, etc, o să semnalez și eu instituțiilor de presă din Rm. Vâlcea și către consiliul județean Vâlcea, cum s-a făcut această lucrare. Iar reacția a fost fabuloasă: «Du-te domne și vezi de treaba ta. De știam cine ești nici nu îți răspundeam la telefon. Lasa-mă în pace». Și a închis telefonul (…)”. Într-un fel de „drept la replică”, fiul primarului din Berbeşti, Cătălin Andrei Chelcea, îi răspunde lui Dragoş Popescu: „Acesta este Vintilă Chelcea, nu are nevoie de votul de la femeia aia, nu are nevoie de votul de la Dragoș, nu are nevoie de votul de la ăia care se vând pe o bere, nu are nevoie de multe voturi de la mulți nesimțiți și oameni fără principii. Voturile astea o să le ia altcineva. Întrebarea este dacă voi vreți să îi lăsați să câștige.”

Un alt locuitor din Berbeşti şi-a vărsat oful pe Facebook: „În legătură cu Casa de cultură, domnul primar Chelcea a spus de multe ori că nu se poate finaliza din lipsă de fonduri. Însă priviţi cine este proprietarul pământului de sub casa de cultură şi de sub monument, nimeni altul decât primarul Chelcea. Deci dânsul ar încasa un procent din orice investiţie care s-ar face la casa de cultură”. Într-adevăr, un teren de 8.464 mp de sub Casa de Cultură din centrul oraşului, dar şi din împrejurimi, îi aparţine personal… lui Vintilă Chelcea primarul din Berbeşti.

(Petre Coman)

Leave a Response