Hacker român, condamnat în Franța, depistat de polițiști în Râmnicu Vâlcea

marți, 17 mai 2016

Un hacker din Călimănești, dat în urmărire de autoritățile franceze, a fost prins de polițiștii vâlceni, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au depistat, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un bărbat de 29 de ani, din orașul Călimănești, care era urmărit internațional. Pe numele acestuia, autoritățile judiciare franceze au emis un mandat european de arestare, fiind condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni de fraudă informatică, comise pe teritoriul Franței la începutul anului 2012”, a precizat Teodorescu.

Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională-Inspectoratul General al Poliției Române.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești care a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Curții de Apel Pitești, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile franceze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe