Vâlceanul Călin Nistor avizat favorabil de CSM pentru funcția de procuror șef adjunct DNA

luni, 16 mai 2016

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună, de reînvestire a lui Marius Iacob și Călin Nistor în funcția de procuror șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit proiectului de management pus în dezbatere publică de CSM, Marius Iacob are printre obiective impulsionarea măsurilor de prioritizare a instrumentării cauzelor penale ținând cont de vechimea dosarelor, derularea cu operativitate a achizițiilor publice de aparatură și tehnică necesare derulării activității de urmărire penală, diseminarea bunelor practici în interiorul DNA, continuarea investigațiilor în cauze de corupție la nivel înalt și mărirea schemei de personal a serviciului tehnic.
Potrivit proiectului de management, Călin Nistor își propune pentru noul mandat îmbunătățirea activității de cooperare judiciară internațională, creșterea calității activității de urmărire penală, dezvoltarea compartimentului de investigații financiare, accesarea de fonduri europene pentru pregătirea ofițerilor de poliție judiciară și elaborarea unui ghid de practică judiciară pentru uzul procurorilor DNA.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a transmis CSM, pe 26 aprilie, propunerile de reînvestire a lui Marius Iacob și Călin Nistor în funcțiile de procurori-șefi adjuncți ai DNA, pentru o perioadă de trei ani. (gds.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe