|luni, octombrie 23, 2017
  • Follow Us!

Tâlhari din Vâlcea, Hunedoara și Harghita, lovituri pe străzile Sibiului 

talhari

Polițiștii au stabilit că mai mulți tineri din județele Vâlcea, Harghita și Hunedoara amenințau sibieni pe stradă, cu cuțitul, cerându-le bani.

Un tânăr de 24 de ani a sunat la Poliție vineri seară, după ce cei trei vâlceni l-au oprit pe strada Nicolae Iorga și, sub amenințarea unui briceag, i-au cerut 2 lei. “Totodată, în cadrul anchetei, polițiștii de la investigații criminale au constatat că în aceeași seară, folosind aceeași metodă, alte două persoane au fost deposedate de 10 lei, respectiv 2 lei”, se arată într-un comunicat din partea IPJ Sibiu. Vâlcenii au între 17 și 19 ani, iar unul dintre ei este acum cercetat sub control judiciar.

Tot în acest week-end, polițiștii sibieni au prins și trei tineri din județele Hunedoara și Harghita, care foloseau aproape aceeași metodă. Un tânăr de 15 ani a fost abordat sâmbătă seară, după ora 23.00, în Parcul Tineretului din zona centrală a Sibiului, împins pe jos și amenințat. Au plecat cu telefonul mobil și portofelul adolescentului. Polițiștii i-au prins în scurt timp, iar acum toți trei se află în arest preventiv.

Știrea inițială:

Un echipaj de Jandarmerie a identificat trei tineri în vârste de 17 și 20 de ani, după ce aceștia au sustras folosind forța și amenințarea cuțitului, mai multe sume de bani din posesia unor tineri din Sibiu.

Tâlhăria a avut loc sâmbără seara, în jurul orei 23:00. Un echipaj de Jandarmerie care execută misiuni de ordine și siguranță publică, a fost sesizat prin Numărul Unic de Urgență 112, că pe aleea Șelimbăr, în zona străzii Rahova, a avut loc o tâlhărie asupra unor minori.

”Jandarmii s-au deplasat în zona indicată unde au identificat pe cei doi minori păgubiți și de la care au aflat că un grup de trei tineri mai mari decât ei i-au amenințat cu un cuțit și le-au cerut bani. Minorii se deplasau spre casă nefiind însoțiți de niciun adult. Ca urmare a verificărilor efectuate jandarmii i-au identificat și prins pe cei trei și au stabilit că aceștia au vârste de 17 și 20 de ani și sunt din orașul Brezoi, jud. Vâlcea iar la puțin timp după ce au comis fapta reclamată au mai procedat în același mod față de încă un cuplu în vârstă de 24 de ani în zona Cedonia”, se arată într-un comunicat de presă remis de IJJ Sibiu.
Echipajul de Jandarmerie folosindu-se de semnalmentele și detaliile referitoare la îmbrăcămintea celui presupus a fi suspectul s-au separat și în decurs de o oră au reușit prinderea celor trei. Mai întâi jandarmii l-au oprit și imobilizat în zona Piața Rahova pe suspectul care amenințase cu cuțitul. A doua persoană a fost contactată telefonic și i s-a impus să indice locul în care se afla și a fost imediat oprit de o echipă de jandarmi. Cel de-al treilea tânăr complice fusese oprit de unul dintre păgubiți înainte să se urce într-un autoturism de taxi.

”În urma verificărilor și a controlului corporal sumar, jandarmii au găsit asupra tânărului presupus că săvârșise fapta, cuțitul tip briceag cu lama de 7 cm, folosit pentru amenințare. Sumele de bani luate prin amenințare de la cei 4 păgubiți fuseseră cheltuite deja pe țigări”, mai explică jandarmii sibieni.
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 30 de lei. Persoanele vătămate i-au recunoscut și indicat pe cei opriți de către echipajul de Jandarmerie ca fiind autorii faptelor reclamate. Tinerii în cauză au fost predați organelor judiciare abilitate, pentru continuarea cercetărilor, persoanele fiind susceptibile de săvârșirea faptei de tâlhărie, prevăzută și pedepsită art. 233 din Codul Penal.

Cetățenii pot solicita nonstop sprijinul jandarmilor în situația tulburării ordinii publice sau pot sesiza orice problemă, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Sursa: turnulsfatului.ro

Leave a Response