|marți, mai 23, 2017
  • Follow Us!

Poliţia a depistat 18 elevi care absentau de la cursuri 

elevi-chiulangii-dusi-la-scoala-cu-politia-18275354

În săptămâna 9 – 13 mai a.c., poliţiştii vâlceni au intensificat acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor şi pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ. Astfel, 291 de poliţiştii au luat măsuri structurate pe trei paliere: prevenire prin acţiuni educative; verificarea modului de supraveghere, pază şi acces în unităţile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003; acordarea sprijinului de specialitate (activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar). În fiecare zi, echipaje de poliţie au fost prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, sunt efectuate patrulări în zona şcolilor, atât pe parcursul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii. Astfel, au fost controlate toate unităţile de alimentaţie publică situate în zona adiacentă şcolilor din judeţul Vâlcea, fiind depistaţi 18 elevi care absentau de la cursuri şi au fost întocmite informări către unităţile de învăţământ. Administratorilor şi angajaţilor unităţilor verificate le-au fost reamintite prevederile legale în ceea ce priveşte servirea minorilor cu alcool şi ţigări, dar şi a prevederilor Legii nr. 61/1991 R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Leave a Response