|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Oamenii lui Buican, surprinşi de camerele video în timp ce distrugeau afişele electorale din Râmnic 

afise rupte

În primele zile de după declanşarea campaniei electorale, prin intermediul camerei video de la intersecţia bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada General Magheru au fost sesizate, în două rânduri, distrugeri ale afişelor de pe panoul electoral amplasat în zonă în baza Dispoziţiei Primarului nr. 1368/2016. Din primele indicii şi având în vedere că au fost rupte afişe ale altor candidaţi decât liberali, s-ar părea că „terminatorii” de afişe electorale au fost plătiţi de oamenii lui Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea. Persoanele astfel depistate (două tinere în primul caz, petrecut în ziua de 6 mai, şi trei bărbaţi în cel de-al doilea, petrecut în data de 8 mai) au fost predate Poliţiei Române în vederea aplicării de sancţiuni contravenţionale. Un al treilea caz s-a petrecut în seara zilei de 9 mai, de data aceasta doi tineri fiind surprinşi de camerele video distrugând afişele electorale de pe panoul amplasat la intersecţia bulevardului Tudor Vladimirescu cu Calea lui Traian, în zona Prefecturii Vâlcea. Şi aceste persoane – minori, după cum s-a constatat la legitimarea făcută de poliţiştii locali – au fost predate Poliţiei Române pentru aplicarea sancţiunilor corespunzătoare.

Leave a Response