Turişti daţi afară din baza cu apă sulfuroasă de la Olăneşti, pentru ca liderul de sindicat Pârvu s-o ardă şmechereşte cu amanta

luni, 2 mai 2016

29.07.2011 • Politica10 Comentarii 

1 parvu prima pag2 manuMarţi, spre seară, am primit un telefon de la nişte tineri, turişti care doreau să-şi petreacă timpul liber la Baza cu apă sulfuroasă de la Băile Olăneşti, obiectiv de interes public, realizat de Primărie cu fonduri europene, în ideea de a le face cât mai 3 parvu masinaplăcută şederea în staţiune tuturor vizitatorilor veniţi din alte zone.

Halal vicelider PSD, preşedinte de sindicat şi consilier judeţean!

4 parvu masina 2Turiştii ni s-au plâns că nici n-au apucat bine să intre în piscină, că angajaţii bazei le-au spus că „a intervenit o comandă fulger”. Aşa că le-au cerut să plece cât mai repede, motivându-le că urma să vină „cineva foarte important”, un ştab care dorea să fie singur. Deranjaţi că sunt uşuiţi, tinerii nu au plecat imediat, ci au aşteptat să vadă despre cine este vorba. La scurtă vreme după ce au fost invitaţi să părăsească baza, şi-a făcut apariţia, „camuflat” cu pălărie şi ochelari, un bărbat ce părea a avea peste 60 de ani, însoţit de o tânără înaltă, tunsă scurt şi cu părul creţ. Interesându-se la încasator şi paznici cum se numeşte „personalitatea” din cauza căreia au fost daţi afară, au aflat că este vorba despre Constantin Pîrvu, liderul CNSLR Frăţia – Vâlcea, consilier judeţean şi vicepreşedinte PSD, care venise la „bălăceală” cu amanta, M. M., proprietara şi administratorul firmei Atlas Tour SRL, cea despre care v-am mai spus că a tras „n” ţepe unor societăţi comerciale şi instituţii din Râmnicu Vâlcea, lucru pentru care, bineînţeles, va răspunde penal cât de curând.

L-a sunat pe viceprimarul Vasilache ca să-i elibereze „ringul”

Evident că, în cel mult 15 minute de la primirea telefonului, paparazzi erau la faţa locului. Maşina sindicalistului era parcată şmechereşte, după un gard înalt, astfel încât să nu bată la ochi. Potrivit echipei care a realizat „filajul”, Pârvu şi tovarăşa sa au ars-o la piscină până în jurul orei 23.00, când s-au aburit geamurile, pereţii şi neoanele de pe holuri. Probabil că nici nu au plătit, pentru că, din relatările martorilor cu care am stat de vorbă, rezulta că politicianul nu-şi făcuse rezervare, ci ar fi luat o decizie de moment să vină la Olăneşti, sunându-l pe ultima sută de metri pe viceprimarul PSD Sorin Vasilache, a cărui sarcină era să-i elibereze „ringul”.

Dezbrăcaţi de haine şi de caracter

Ce putem să vă mai spunem este că, spre deosebire de turiştii trimişi acasă, Pârvu şi amanta lui s-au simţit excelent, singuri-singurei în ditamai clădirea. Unul dintre semnele că atmosfera a fost una XXX a fost acela că, de afară, chiar din stradă (foto), tânăra, un pic mai neatentă decât sindicalistul, putea fi văzută fâţâindu-se în „costumul” Evei. Asta le-a uşurat un pic munca fotografilor noştri, care oricum nu puteau intra la „petrecerea privată” a pesedistului, care, cum vă explicam la început, ceruse să nu fie deranjat de nimeni şi se închisese pe dinăuntru.

Afacerile SC Atlas Tour SRL trebuie anchetate la sânge

Ce mai e foarte interesant la povestea celor doi retro „loverşi” prinşi în faptă la Olăneşti este legat de afacerile desfăşurate de SC Atlas Tour SRL. Această firmă are contracte extrem de dubioase cu unităţile subordonate Consiliului Judeţean, instituţie din care, să nu uităm, face parte şi Constantin Pârvu. Mai mult decât atât, se pare că, de la o vreme, pesedistul se ocupă, printre altele, şi de organizarea activităţii societăţii, participând la şedinţe, la rezolvarea problemelor financiare şi de altă natură. Iar asta nu e tot. Pârvu face parte din structurile de conducere ale unităţilor care, pe uşa din dos, pompează sume fabuloase în Atlas Tour. Potrivit informaţiilor noastre, într-un singur an, acest SRL a stors de la unităţile CJV nu mai puţin de 2,5 miliarde de lei vechi. Dacă facem calculul din 2008 până în prezent, cu siguranţă ajungem la o sumă cu foarte multe zerouri.

Sume colosale, sifonate din unităţile Consiliului Judeţean

Cu puţin timp în urmă, Atlas Tour a dat o nouă lovitură, de câteva sute de milioane de lei, la Direcţia pentru Protecţia Copilului, sub pretextul schimbării unor instalaţii. În realitate, nu s-a schimbat nimic. Zilele trecute, DGASPC, sub presiuni pesediste, a mai acceptat o factură de la firma amantei, în valoare de peste 10.000 de RON, tot pentru şmecheria cu instalaţiile, pentru care mai plătise cel puţin dublu cu numai câteva luni înainte. Acesta este însă doar un caz. Atlas Tour a dat tunuri mult mai mari la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi la alte instituţii ale căror şefi, întâmplător sau nu, erau criticaţi frecvent de reprezentantul CJV. De când firmei gagicuţei lui Pârvu i se acceptă facturile pe la „puii” CJV, atacurile s-au oprit, motiv pentru care e firesc să ne punem nişte semne de întrebare.

 

Câte miliarde a înghiţit din 2008 până azi acest SRL cu activitate ilegală?

Aşteptăm de la conducerea CJV o listă care să cuprindă toate contractele încheiate din 2008 până în prezent de Atlas Tour cu CJV sau cu instituţiile subordonate, facturile emise de acest SRL şi obiectul acestora, pentru că, veţi vedea, vorbim de nereguli grosolane, penale, de competenţa Parchetului şi a DNA. Rugăm conducerea CJV să considere această solicitare a noastră drept o cerere în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţii şi să ne dea un răspuns public în cel mult 30 de zile.
Să ştie toţi vâlcenii pentru ce a înghiţit miliarde în 2008, 2009, 2010 şi 2011 o firmă cu activitate ultra-ilegală, specializată în furăciuni ordinare, a cărei patroană a intrat în combinaţie cu un demnitar de la care, între noi fie vorba, aveam alte aşteptări.

va urma

Eduard Dulăcioiu - Sursa: arenavalceana.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Turişti daţi afară din baza cu apă sulfuroasă de la Olăneşti, pentru ca liderul de sindicat Pârvu s-o ardă şmechereşte cu amanta”

  1. Prostu' până nu-i fudul, parcă nu e prost destul! Țară de lichele, țară de secături, nu știm decît să ne plângem în loc să punem mâna și să dăm de pământ cu toți păduchii ăștia de politicieni! "Bucura-ți-vă! N-ați văzut ce e mai rău!" (Samuel Johnson).

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe