|luni, septembrie 25, 2017
  • Follow Us!

Drumul Crucii, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic 

drumul crucii

Astăzi, 29 aprilie 2016, în Sfânta şi Marea Vineri, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea a fost săvârșită Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Credincioşii prezenţi la slujbă au participat la un moment spiritual specific acestei zile, și anume Drumul Crucii, manifestat sub forma unei procesiuni cu 14 opriri, de la baza dealului pe care se află zidită Catedrala Arhiepiscopală și până în fața acesteia. Procesiunea a fost condusă de Părintele Arhiepiscop Varsanufie, care a purtat Sfânta Cruce. La fiecare oprire, precum este tradiția și în Țara Sfântă, a fost citită o pericopă evanghelică, urmată de o rugăciune.

Cele 14 popasuri amintesc de momente și locuri prin care a trecut Domnul nostru Iisus Hristos, în drum spre Golgota: curtea casei lui Pilat din Pont, unde Iisus a fost judecat şi condamnat; pretoriul, unde a fost pusă Crucea pe umerii Domnului şi a pornit spre Golgota; prima cădere a Mântuitorului, sub povara Crucii; întâlnirea Domnului cu Maica Sa; Simon Cirineanul, care a ridicat Crucea Domnului; întâlnirea Domnului cu Veronica; a doua cădere a Mântuitorului la pământ; întâlnirea Domnului cu femeile care se tânguiau după El; a treia cădere a Mântuitorului la pământ; Golgota, dezbrăcarea Domnului de haine; baterea în cuie a Mântuitorului pe Cruce; Răstignirea, moartea Domnului pe Cruce, Coborârea de pe Cruce; Piatra Ungerii, pe care a fost uns trupul Mântuitorului, după ce a fost dat jos de pe cruce; punerea Domnului în Mormânt şi Învierea Sa.

În cadrul Vecerniei, care a fost precedată de slujba Ceasurilor Împărăteşti, a fost scos în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe care este reprezentat trupul Mântuitorului, pregătit de ucenicii apropiaţi, împreună cu femeile mironosiţe, pentru a fi îngropat.

Sfântul Epitaf va rămâne spre închinare, în mijlocul bisericii, până la sfârşitul slujbei DenieiProhodului, oficiată în cursul zilei de astăzi. În cadrul Deniei Prohodului, preoţii şi credincioşii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, după care va fi dus în Sfântul Altar, fiind aşezat pe Sfânta Masă, unde rămâne până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului.

Diac. Efrem Ovidiu Stanciu

Leave a Response