|marți, ianuarie 17, 2017
  • Follow Us!

Părintele Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri Frăsinei, cuviosul dintre cei de odinioară 

neonil-stefan-frasinei-1_w747_h373_q100
Pr. Dr. Ștefan Zară, 27 Aprilie 2016

Chipul charismatic al părintelui Neonil, vrednicul stareț al Sfintei Mănăstiri Frăsinei, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, din Arhiepiscopia Râmnicului, strălucește în pleiada marilor stareți ai acestei mănăstiri: Policarp Nisipeanu, Silvestru Florescu, Porfirie Bucurescu, Simion Combei și David Glăvan, vădindu-se pe sine, prin toate faptele sale, ca fiind în același duh cu marii stareți din vechime ai Ortodoxiei.

Părintele Neonil Ștefan s-a născut la 21 octombrie 1922, în satul Valea Babei, din comuna Runcu, județul Vâlcea, într-o familie de buni creștini, care l-a învățat de mic iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Simțind din copilărie dorul după Dumnezeu, ce ardea cu putere tot mai mare în sufletul său, a hotărât să-și închine viața lui Dumnezeu, intrând ca frate în vestita ctitorie a Sfântului Ierarh Calinic, din „pădurea de frasini”, în anul 1948, la vârsta de 26 de ani, după ce și-a terminat stagiul militar. Despre intrarea sa în mănăstire, părintele Neonil povestește în propria sa scriere, Cuvânt autobiografic, cuvânt pregătit pentru a fi citit la înmormântarea sa: „Venind în această grădină sfântă de desfătări duhovnicești, eram stăpânit de negrăite bucurii sufletești care mă mișcau până la lacrimi, încât nici la ora actuală n-am cuvinte să le descriu. Slujbele religioase de la care mă sileam să nu lipsesc niciodată, citirile sfinte ce se făceau în biserică și la masă, mediul înconjurător mă desfătau sufle­tește atât de mult, încât mi se părea că nu trăiesc pe pământ, ci mai presus de lume. Participam cu toată bucuria la ascultările ce se făceau în sfânta mănăstire. Am făcut ascultare la sapă, la coasă, cu boii la pădure, la măcinat porumb și grâu, la plug și la bucătărie. Când veneam noaptea la slujbă, urmăream cu nesațiu citirile și cântările ce se executau la strană cu multă râvnă și tremuram de emoții, când mi se dădea să cânt sau să citesc și eu câte ceva. Prețuiam foarte mult ținuta monahală și mi se părea că n-am zile să trăiesc să mă văd și eu îmbrăcat călugărește”.

Un an mai târziu, la 15 august 1949, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost tuns în călugărie, primind chipul îngeresc din mâna Preasfințitului Iosif Gafton, naș de călugărie fiindu-i starețul său, preacuviosul protosinghel David Glăvan.

După trei ani, în anul 1952, de Intrarea Maicii Domnului în biserică, a primit darul preoției, fiind hirotonit tot de Episcopul Iosif, vrednicul arhiereu al Râmnicului și Argeșului. Cu binecuvântarea aceluiași ierarh, a urmat Facultatea de Teologie Orodoxă din București, pe care a absolvit-o în anul 1959, an în care, la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, la 1 octombrie, după 11 ani de călugărie, la vârsta de 37 de ani, a primit ascultarea de stareț al Mănăstirii Frăsinei: „În luna octombrie a anului 1959, am fost ales și instalat ca stareț al Sfintei Mănăstiri Frăsinei și numai de atunci pot să spun că a început și pentru mine crucea adevăratelor suferințe. Martor îmi este singur Dumnezeu că nici măcar nu mă gândisem că o să cadă pe umerii mei o așa de grea povară. Era nevoie de multă trudă spre a scoate mănăstirea din starea ei de degradare în care se afla. Țin să amintesc aici că de la început am avut parte de sprijinul părinților mai cu vechime în mănăstire, părinți cu viață sfântă, și îl numesc aici pe părintele ieroschimonah Silvestru Florescu, ce mi se părea că a atins încă din viață culmea sfințeniei. Tot comportamentul său era o icoană vie la care te puteai închina oricând. Atât el, cât și ceilalți din obște m-au sprijinit mult la începutul stăreției mele”.

Arhimandritul Neonil Ștefan a rămas în această ascultare, cu voia lui Dumnezeu, timp de 57 de ani, până în seara zilei de 13 martie 2016, când, după slujba Vecerniei Iertării din Duminica Lăsatului sec de brânză, deplin conștient (dăduse părinților cu puțin timp mai înainte binecuvântare pentru începerea slujbei), a trecut în ceata cuvioșilor din Biserica Cerească.

Arhimandritul Neonil Ştefan s-a remarcat, fără doar și poate, ca un „tradiţionalist de excepţie” cu vădite calități călugăreşti, ca un pravilist care a respectat cu acrivie regulile monahale, ce au fost rânduite aici de către Sfântul Ierarh Calinic: „Ca stareț al acestei obști, m-am socotit a fi părintele tuturor, și neîncetat am vorbit, am îndemnat, am mustrat și am încercat să nu smintesc pe nimeni cu nimic. M-am sârguit să mă arăt pildă tuturor, venind la toate slujbele din biserică și neîncetat le-am spus părinților: «Veniți la biserică, veniți la biserică; Biserica este mama noastră și cine nu vine la biserică nu se poate mântui». La fel i-am îndemnat să vină la masa de obște, la ascultări și fiecare să-și facă pravila la chilie”.

Cu mult discernământ, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca părinții din această mănăstire să păstreze cu sfințenie rânduiala athonită pe care Sfântul Calinic a statornicit-o aici, și anume: de a nu consuma carne în mănăstire, de a nu intra niciodată în mănăstire femei și de a se face slujbă de Priveghere de la miezul nopții, până spre dimineața, ca în Sfântul Munte Athos.
Părintele Neonil, marele duhovnic contemporan, nu doar al Olteniei, ci și al întregii țări, la Frăsinei venind mii de pelerini din țara noastră, spre a găsi sfătuire duhovnicească și a se spovedi, a îndrumat ani de-a rândul, generație după generație, nu doar obști de călugări, ci și credincioși care au crescut duhovnicește sub epitrahilul său.

Om de rugăciune și aspră nevoință, cuviosul stareț Neonil Ștefan s-a jertfit pe sine în fiecare clipă pentru obștea sa, dar și pentru noi toți, care am gustat din bucuria nevoințelor sale, din puterea rugăciunilor sale, din profunzimea cuvântului său, prin care pe mulți i-a întors către Dumnezeu.

Iubirea sa față de aproapele s-a concretizat în numeroasele ajutoare materiale pe care le-a făcut în timpul stăreției sale. A ajutat sute de parohii și mănăstiri din țară cu milostenii considerabile, putând fi pe drept numit ctitor al acestora. Păstra pentru obște doar strictul necesar, restul fiind împărțit cu iubire și discernământ: „Decât să strâng pentru mănăstire, m-am sârguit mai degrabă să fac milostenii cu avuturile mănăstirii, atât pentru mine, cât mai ales pentru obștea mea. M-a impresionat întotdeauna cum Sfântul Apostol Toma îi zidise împăratului Gundafor un palat preafrumos în lumea de dincolo. Așa și eu, prin toate daniile care le-am făcut sutelor de preoți cu biserici în construcție sau cu alte nevoi, pe la mănăstiri, sau chiar oameni săraci, am căutat să agonisesc fapte bune pentru obștea mea, ca atunci când fiecare se va duce dincolo, să aibă ce să-i pună îngerul păzitor în balanță”.

Nu este nicio exagerare dacă spunem că starețul, de curând plecat în Împărăția lui Dumnezeu, a avut duhul părinților din vechime: dragoste față de Dumnezeu și de aproapele, nădejde neșovăielnică, putere de mărturisire, harisma discernământului, duhul blândeții, al curăției și al smereniei. Prin toate faptele sale, părintele Neonil, cuviosul stareț, a dat dovadă de acestea și, peste toate, ne este tuturor pildă, model viu de slujire a lui Dumnezeu și a semenilor. Astfel, părintele Neonil, deși a trăit în vremurile noastre și noi l-am cunoscut, a fost un cuvios dintre cei de odinioară.

Leave a Response