|luni, octombrie 23, 2017
  • Follow Us!

Profesorul Cristi Nițu ȘTIE, VREA și POATE să schimbe în bine viața oamenilor din Horezu! 

cristi nitu

 

 La Horezu, miercuri, la ora 17:30, într-o sală absolut elegantă, de nivel european , la Casa de Cultură, a avut loc constituirea Organizaţiei Judeţene a Partidului Ecologist Român. Este vorba despre partidul Mircea Gutău, ca să o spunem mai clar. În admosfera ştiută, cu imnul ecologist, foarte frumos, de alminteri, unii l-au mai luat în glumă şi l-au parafrazat, am remarcat prezentarea programului electoral al candidatului de Horezu, al Partidului Ecologist Român, profesor Cristi Niţu şi cu o deosebită plăcere l-am invitat la emisiune. Mi-a plăcut foarte mult prezentarea pentru că am avut impresia că revăd o istorie scurtă, dar extrem de bogată. Ce aţi prezentat dumneavoastră acolo pe ecran, cu lucrurile pe care le-aţi făcut, le-aţi făcut în patru ani şi sunt lucruri care au schimbat teribil faţa oraşului. Aş dori să faceţi o descriere a situaţiei confruntării forţelor politice pentru alegerile locale din acest moment în Horezu. Cine, ce promite, cine, ce, face şi cine, cum se mişcă?

Da, atmosfera este una de campanie. Chiar dacă nu a început campania, este clar că toţi candidaţii încearcă să discute, să convingă cetăţenii. Este mai greu să explic eu ce argumente solide au contracandidaţii, însă ştiu că o fac şi este clar că există o competiţie şi competiţia este deschisă la Horezu. Încă nu este nimeni lansat. Toţi au şansele lor. Sunt mai mulţi candidaţi şi cred că electoratul va decide.

Asta este clar, dar, de exemplu, domnul Fârtat cu ce va veni, poate dânsul trebuia să fie la PER.

Ce să spun, domnul Fârtat este un adevărat om politic, ştie să-şi facă campanie, ştie să-i convingă pe oameni că dacă nu a reuşit acum va reuşi peste patru ani. Are această stofă de om politic. Eu nu pot fi aşa. De cele mai multe ori este bine să ne simţim bine cu noi înşine. Cred că este cea mai mare satisfacţie pe care am avut-o eu în aceşti patru ani pentru că nu am avut nici un fel de probleme din partea cetăţenilor, vis-a-vis de promisiunile făcute. Chiar m-am întâlnit cu foarte mulţi cetăţeni care mi-au zis că eu am un atuu, şi anume că s-a dus vestea că dacă promit ceva mă şi ţin de cuvânt, iar dacă ştiu că nu pot să fac un lucru nu promit. Chiar fratele meu mă sfătuia să fac politică, să-mi schimb puţin atitudinea, însă eu am fost crescut de către părinţi  în spiritul cuvântului dat.

Aici este o chestiune destul de subtilă. Problema este că a face politică şi a face propagandă propriilor idei nu este un păcat.

Facem propagandă propriilor idei dar trebuie să se şi materializeze. Aici este diferenţa. Vă dau un singur exemplu concret, fără a critica. Anveloparea blocurilor. Am înţeles că a fost o şedinţă publică, convocată de primărie, prin care li se explică cetăţenilor de ce nu s-au putut anvelota blocurile şi că se vor anvelopa acum. Despre ceilalţi contracandidaţi am tot respectul, chiar şi domnului Fârtat doresc să-i mulţumesc pentru că m-a ajutat pentru acest eveniment. Chiar nu am simţit nicio ostilitate. Ştiţi că se mai practică în anumite situaţii. Şi cu domnul Geri Buşe sunt într-o relaţie foarte bună şi cu domnul Sărdărescu.

Trebuie să remarc şi de această dată, şi, ar trebui studiat puţin domnul Gutău pentru că întotdeauna are o atitudine care transmite siguranţă de sine şi putere. Dacă eu i-aş fi contracandidat l-aş studia cu telecomanda în mână şi l-aş urmări de o sută de ori pentru a vedea ce face, ce zice, cum se uită, la cine se uită. Îl ajută şi carisma.

Să ştiţi că pe mine m-a convins foarte repede pentru faptul că este un om de cuvânt. Tot timpul am încercat să stau în preajma oamenilor de acest tip. Sunt parolişti şi îşi ţin cuvântul dat.

Lumea zice, şi nu ştiu în ce măsură este adevărat, că oraşul Horezu este una dintre localităţile unde nu se ştie cine o să câştige. Dumneavoastră, ca om care sunteţi acolo, pe ce vă bazaţi, ce simţiţi?

Eu simt ceea ce simt când mă întâlnesc cu cetăţenii pe stradă. Este un oraş foarte mic şi pot spune că ne cunoştem cu majoritatea. Şi prin prisma funcţiei pe care am avut-o am avut contact cu cetăţenii oraşului. Eu simt că este un puls bun. Este clar că sunt acolo şi că lupta se dă. Este evident că au avut din start un atuu pentru că au un nucleu dur al partidelor mari, însă am şi eu un avantaj, este un trend, şi cred că nu numai în Horezu, ci în toate oraşele, cred că cetăţenii au ajuns la saturaţie cu aceste partide. Astăzi se pupă PNL-ul cu PSD-ul, mâîne PSD-ul se dizolvă în PNL, poimâine nu mai ştim ce se întâmplă.

Eu am auzit faptul că PSD-ul şi PNL-ul fac alianţă la Consiliul Judeţean.

Oamenii au ajuns să nu mai înţeleagă nimic. Într-o comunitate mică aceste chestiuni se răsfrâng mult mai puternic asupra conştiinţei cetăţeanului. Dacă facem această campanie din poartă în poartă, din uşă în uşă şi astăzi am venit cu cineva iar peste doi ani vin şi spun că nu mai este persoana potrivită şi aduci argumente solide împotriva acelei persoane. Atunci oamenii devin debusolaţi şi nu prea mai pun bază pe partide. Se gândesc acum din ce în ce mai mult la om.

Am înţeles, dar cred că partidele pot conta, din punct de vedere logistic. Adică, PSD posibil să aibă secţii de votare pe scări de bloc, pe cătune. Dumneavoastră puteţi?

Sigur că da. Şi noi suntem organizaţi aşa dar vreau să vă spun că un PSD-ist nu este obligat să voteze cu acel candidat propus de PSD. Acest lucru se întâmplă şi la Râmnicu Vâlcea, se întâmplă şi la un PNL-ist pentru că am auzit foarte multe voci spunând că işi vor alege primarul cu partidul care îl simpatizează.

V-aţi definitivat lista cu consilierii?

Da.

Puteţi să le spuneţi oamenilor nume importante?

Am prezentat şi astăzi lista de consilieri. De exemplu, Drăgănescu Dumitru care este de mult în politica locală. Este un om foarte dedicat. Pune foarte mult suflet în ceea ce face. Tot timpul a fost omul care a dorit binele oraşului. Nu s-a integrat  într-o structură de partid care să fie la unison, adică să ridicăm mâna pentru că aşa trebuie. Pentru această atitudine eu îl felicit.

Următorul  este domnul Simtea, este inginer silvic, cunoaşte foarte bine lumea. Am încercat să fie cuprinse atât oraşul cât şi satele. Domnul Simtea este din Romanii de sus, domnul Drăgănescu este din Romanii de jos.

Pe locul patru se află doamna Ligia Govoreanu. A fost tot timpul prezentă în politica din oraşul Horezu dar ca independent. Nu a dorit să fie angrenată într-o structură politică.  Acest partid al nostru nu naşte nişte contradicţii politice puternice cu PNL-ul, cu PSD-ul. Eu consider că este un pardit agreat de mulţi prin ceea ce propune. Nu cred că există cineva care să spună că nu doreşte să respire aer curat, să vadă locuri curate. Atunci doamna, prin faptul că-l stimează foarte mult pe domnul Gutău a făcut acest pas şi este alături de noi.

Pe locul cinci este domnul Drăgulete Valerian, un om care a fost aproape de mine şi de echipa mea tot timpul. Mai este şi domnul profesor Chişevescu, profesor de informatică.

Spuneţi-mi, vă rog, pentru a simţi sociologic ce se întâmplă, cum faceţi? Mergeţi acasă la oameni, discutaţi cu ei?

Deocamdată nu putem face acest lucru. Am ieşit pentru a completa acele liste cu semnături. Atunci am avut un contact cu cetăţenii.

Cu câţi oameni aţi reuşit să vorbiţi?

Probabil au fost în jur de 200-300 de cetăţeni în perioada aceea.

Care erau întrebările cu care vă întâmpinau?

Fiecare îşi spunea doleanţele. Au fost şi cateva persoane pe care le-am simţit puţin ostile.

Care au fost motivele pentru care au fost ostili?

Nu a fost neapărat o chestiune directă. Spuneau că s-au săturat de partide şi că majoritatea vin numai în preajma alegerilor. Si, eu le dau perfectă dreptate pentru că mă pun şi eu în postura celui care votează fără să fie implicat în politică şi cred că aş avea aceeaşi reacţie.

Eu le-am spus colegilor mei din presă faptul că a fi ziarist în campania electorală este o mare bucurie. Toată lumea vine şi spune ce mai face apoi, după alegeri eşti duşmanul lor. Aş fi curios să vă văd odată pe toţi cei care aveţi şanse la primărie.

De ce nu? Eu cu mare drag aş veni la o confruntare. Eu consider că toţi candidaţii au şanse egale.

Practic, ar fi patru candidaţi: dumneavoastră, domnul Sărdărescu, domnul Geri Buşe şi şi cu primarul actual.

Mai este un coleg de-al meu de la liceu, domnul Bibescu din partea partidului lui Geoană.

Sunteţi primvicepreşedinte. Nu s-a trecut prea repede la aceste alegeri?

Suntem un partid mic şi trebuie să recunoaştem că dacă nu ar fi fost domnul Mircia Gutău cu forţa dînsului, dacă eu la Horezu nu aş fi fost cu şansele pe care le am, mai sunt şi colegi de-ai noştri în alte localităţi care au un cuvânt de spus dar care au venit tot pe terenul acesta ascendent dat de domnul Mircia Gutău, atunci ar fi fost greu pentru acest partid la nivel judeţean. Trebuia să accelerăm pentru că trebuia să intrăm în alegeri cu o structură clară. Nu mai aveam timp de discuţii prea multe.

Mie mi s-a părut interesant faptul că cineva a zis că s-ar putea să vină investitori în Vâlcea pentru că domnul Gutău va avea discuţii cu foarte multă lume, adică o colaborare între două primării.

Trebuie să vă mărturisesc faptul că eu am colaborat cu domnul Mircia Gutău şi înainte. Eu l-am considerat un pol de forţă în Judeţ. În perioada când eram ambii în funcţia de primar, de foarte multe ori am cerut părerea şi m-a sprijinit în anumite chestiuni. Şi acum cred că este o soluţie cu investitorii pentru că la nivel de Rm. Vâlcea vin foarte mulţi, fiind reşedinţă de judeţ, şi poate că domnia sa, ştiind ce poate să ofere Horezu pentru investitori şi ce facilităţi sunt, poate că ar căuta o zonă mai retrasă.

Şi reciproca este pentru că şi dumneavoastră aţi fost umblat prin lume. Aţi fost prin America, în Europa. Nu ştiu câţi primari din ţara asta, probabil că sunt, pot să spună ce aţi spus dumneavoastră, şi anume faptul că dacă vă duceţi în oraşe, în orice loc, şi în faţă şi în spate, şi în dreapta şi în stânga sunt lucruri pe care le-aţi făcut. M-a impresionat acest lucru. Poate nu ar fi rău să mai spuneţi o dată. Măcar de dragul de a vedea că în patru ani se pot face nişte lucruri.

Aş vrea să punctez faptul că în perioada campaniei şi înainte de campanie nu am ieşit mai mult cu realizările mele. Am avut şi ideea că dacă insişti pe anumite chestii ajungi la rezultatul contrar.  Am avut astăzi speech-ul pe trei paliere, şi anume: am adus în discuţie programul electoral din 2008 şi am punctat toate realizările prin prisma acelui program pentru că am dorit să le reamintesc Horezenilor că m-am ţinut de cuvânt.

Aţi promis, nu aţi făcut?

Nu am avut aşa ceva pentru că nu am promis şi am făcut când s-a putut pentru că atunci când am elaborat acel program am fost foarte atent. Cred că am eliminat, poate, 30% din ce-mi propuneam iniţial ca să pot să reuşesc şi ca după patru ani să pot să ies din nou.

În legătură cu ştrandul?

În legătură cu ştrandul am fost circumspect. În primul rând are o problemă pentru că este sub canalizarea oraşului. Costurile de întreţinere pentru acest ştrand, la normele pe care le impun condiţiile sanitare. Atunci stai să te gândeşti. Încă nu am evaluat ce costuri ar fi pentru bugetul oraşului Horezu. Dacă aş pune în balanţă ştrandul cu un alt obiectiv care ar fi mult mai folositor oraşului Horezu, evident că aş alege ce este mai folositor.

Mie, un ştrand mi se pare absolut necesar.

Un ştrand cu un parc. Eu cred că o staţiune turistică de interes local nu poate să  se prezinte fără un parc unde trebuie să te relaxezi, să te plimbi, un mod de a te recrea. Ar fi prioritar parcul înaintea unui ştrand şi prin faptul că un parc poate fi folosit pe toata perioada anului, pe când ştrandul poate fi folosit decât pe o perioadă de două-trei luni vara iar în restul anului sunt costuri foarte mari pentru întreţinere. De aceea nu am promis că voi face acest ştrand pentru că nu am toate datele ca să ştiu dacă bugetul local poate suporta o asemenea investiţie. Dacă va fi o oportunitate pe bani europeni, cu mare drag vom accesa această variantă a unui proiect european.

Am mai vorbit despre proiectele care au fost lăsate într-o anumită fază atunci când am plecat de la primărie şi despre strategia pe care am abordat-o pentru următorii patru ani scrisă cu mare grijă. Un singur punct îl am, de mare forţă, la care voi ţine foarte mult, şi anume, nici o stradă neasfaltată, nemodernizată, nici un trotuar nemodernizat. Mi-am dat seama că acesta este un punct de forţă pentru orice primar. În momentul în care cetăţeanul a văzut că la el la poartă s-a întâmplat ceva, că are un loc cu flori, un gazon, un trotuar civilizat şi o stradă asfaltată, vă daţi seama că este foarte mulţumit. Însă trebuie făcute şi aceste lucruri cu mare grijă pentru că aţi văzut cum se procedează la noi. Întâi asfaltăm şi după aceea venim cu canalizarea, apă şi celelalte. În mandatul trecut am pierdut foarte multe voturi din cauza acestui lucru. Nu am vrut să arunc cu asfaltul de dragul de a asfalta. Am avut şi zone unde se putea asfalta dar a trebuit să reabilităm întâi reţelele de apă.

Primarul din Perişani a făcut o observaţie  sociologică şi anume faptul că după ce a asfaltat o porţiune de drum, oamenii de pe stânga şi de pe dreapta au început să aibă mai multă grijă de casele lor.

Aşa este. Exact aşa se întâmplă în occident, când dacă în jurul tău vezi o curăţenie exemplară nu ai cum să arunci tu ceva pe jos. Este imposibil să faci gestul respectiv.. Acesta este un punct forte şi vreau să-l am în vedere.

Despre „am promis, am discutat”, vă voi spune în ordinea sentimentală: pe primul loc ar fi faptul că am rezolvat cu investiţia în liceu. Faptul că sunt profesor a fost şi ambiţia mea să rezolv această problemă. Să putem să dăm în folosinţă acea extindere, corpul A. Este o clădire de liceu la nivel european.

Apoi urmează clădirea Spitalului, Casa de Cultură, în fiecare sat Căminul Culturtal care este foarte important într-un sat. A contat foarte mult pentru mine faptul că am reuşit să realizez anumite lucruri benefice oamenilor. Foarte multe au fost realizate şi cu bani din bugetul local. Am încercat să nu ratez nicio finanţare pentru oraş, având noroc să fim şi eligibili. Am avut totuşi şi o situaţie hilară deoarece nu au luat în calcul că există oraşe şi sub 10000 de locuitori şi de aceea foarte multe axe nu ne permiteau accesul la finanţare. Vă daţi seama că la cele la care ne calificam era o conditie sine-qua-non, să fim foarte dedicaţi să obţinem aceşti bani.

Am reuşit să reabilitez baza sportivă, s-a modernizat piaţa.

Din câte lucruri a făcut domnul primar Fârtat, în acest mandat de patru ani, pe care îl invidiaţi dumneavoastră cel mai mult?

Este o întrebare bună. De invidiat, nu pot să spun că-l invidiez. Nu ştiu ce a făcut şi eu nu puteam să fac. Dintre proiectele pe care le-am lăsat le-a continuat şi chiar a reuşit chiar dacă unele dintre ele au fost chiar cu probleme. Dar, dacă l-am invidiat pentru ceva, a fost pentru faptul că a ştiut tot timpul să-i facă pe oameni să creadă că realizările sunt extraordinare. Dânsul are această calitate şi eu recunosc că nu o am.

Dintre lucrările finalizate de dânsul care vi se pare că este cea mai grozavă?

Nu-mi aduc aminte de vreo lucrare începută de dânsul şi finalizată, adică mă refer la o lucrare făcută de dânsul care pentru mine ar fi fost imposibil de realizat.

Acum, ce veţi face dumneavoastră şi credeţi că alţii nu ar putea?

Nu pot să spun acest lucru. Eu cred că, cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un primar este aceea de bun manager. Eu consider că România are foarte mult de pierdut pentru că în foarte multe localităţi sunt oameni care nu au nici un fel de compatibilitate cu primăria. Vă daţi seama că acolo este un adevărat dezastru. Cunosc localităţi care sunt conduse de secretari. Am cunoscut mai multe localităţi din ţară unde am fost pur şi simplu siderat. Nu puteam să stu de vorbă cu primarul pentru că acesta îmi spunea să stau de vorbă cu secretarul.

Dar, ca să vă răspund la întrebare, nu aş putea să vă spun că am eu ceva în program încât ceilalţi să nu poată realiza. Sunt atâtea conjuncturi. Cea mai importantă chestiune este să ştii să te organizezi şi să poţi obţine finanţările. Fără finanţări totul este poezie.

Ce calităţi trebuie să aibă primarul pentru a putea obţine finanţări?

Este o procedură foarte bine elaborată ca să poţi obţine finanţare pentru un proiect european. În primul rând se pleacă de la strategia pe care o ai stabilită pentru oraş, după aceea trebuie să vezi dacă eşti eligibil, şi, bineînţeles echipa pe care trebuie să o manageriezi pentru a putea obţine rezultatele scontate.

Iar va merge primarul la Craiova, la Bucureşti?

Eu eram de două ori pe săptămână la Bucureşti. Trebuie să fii foarte hotărât şi să ştii că ai de înfruntat o mare birocraţie. Am spus acest lucru la toate întrunirile, la toate conferinţele de presă pe proiecte europene. De ce pentru oraşele mici nu se poate face nimic, de ce nu pot fi incluse?

Unii spun că au demonstrat, alţii spun că vor demonstra iar cetăţenii sunt singurii care pot confirma acest lucru.

Eu nu pot să spun că domnul Fârtat nu a făcut. Este foarte bine că a implementat proiecte făcute de mine în anumite faze. Chiar s-a implicat însă eu cred că în aceşti patru ani Horezul putea să crească mult mai mult. În momentul când am pierdut eu alegerile, acum patru ani, eu vedeam lucrurile cu totul altfel, vedeam o altă rezolvare, mult mai dezvoltat, cu o altă orientare.

Există un talent în a fi primar?

Nu ştiu dacă există talent. Trebuie să-ţi placă să stai lângă oameni, să stai să-i asculţi, să fii un luptător pentru că sunt multe bariere în atingerea obiectivelor. Nu este uşor la implementarea unui proiect. Trebuie să vezi ce vrea majoritatea, să te consulţi şi mai există şi o minoritate care te va şicana. În primul rând trebuie să-ţi iubeşti oraşul. Eu aici am copilărit, aici am crescut şi îmi iubesc foarte mult oraşul. Am avut foarte multe oferte să plec în Bucureşti, în Râmnicu Vâlcea, dar nu am putut să plec. Am vrut să rămân acolo, şi pentru oraş şi pentru frumuseţea şi liniştea sufletească pe care mi-o dă acest orăşel. Este un oraş liniştit, un oraş aproape de munte.

Mi-a plăcut foarte mult cum vorbiţi despre oraşul dumneavoastră, despre oraşul pe care vreţi să-l conduceţi. Care ar fi cea mai mare urgenţă în Horezu, din punct de vedere edilitar, administrativ?

Cea mai mare urgenţă în momentul de faţă ar fi readucerea centralelor pentru blocuri la Consiliul Local, să rezolvăm problema cu impozitele care sunt foarte mari pentru Horezu în momentul de faţă, să rezolvăm problema cu anumite străzi şi reabilitarea trotuarelor, anveloparea blocurilor, parcul, locurile de joacă pentru copii, terenul de sport pentru copii.

Primarul trebuie să fie dedicat cetăţenilor pentru a le asigura o viaţă mai bună.

Vă mulţumesc foarte mult!

 

Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu – emisiunea Criterii Naționale

 

 

 

 

 

Leave a Response