|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Campania Rotaract – ”Astăzi tu dăruiesti” – a ajuns la cea de-a XI-a ediție 

13055515_491275277746678_6581872151416793381_n

Clubul Rotaract Râmnicu Vâlcea Cozia, în parteneriat cu Rotary Râmnicu Vâlcea Cozia, Rotary Râmnicu Vâlcea și Interact Râmnicu Vâlcea, se alătură și anul acesta celei de-a XI-a ediții a campaniei naționale ”Astăzi tu dăruiești”. Proiectul se va desfășura în perioada 22-24 Aprilie 2016, în intervalul orar 10.00 – 20.00 de Vineri până Sâmbătă și în intervalul 10.00 – 18.00 Duminică, în incinta următoarelor magazine:
Diana: Piața Nord, Centru BNR, Tic Tac și Hermes
Annabella: Piața Nord, 24 Trepte-Traian, Centru Big, Lenin Sud, Hermes și A-Z
Vasiloni: Dovali și Goranu
și are ca scop colectarea de alimente neperisabile ce vor fi distribuite mai multor familii nevoiașe din Județul Vâlcea.

Campania „ASTĂZI TU DĂRUIEŞTI!” este o campanie de implicare socială desfăşurată de cluburile Rotaract din Districtul 2241 – România şi Republica Moldova în preajma celor mai importante sărbători ale creştinătăţii, Crăciunul şi Paştele, ea având ca scop strângerea de produse, în special alimente de bază, care să fie ulterior dăruite celor nevoiaşi.
ASTĂZI TU DĂRUIEŞTI! a fost începută în 2008 ca un proiect de club de Rotaract Bucureşti, din 2009 devenind proiect regional (Iaşi, Bucureşti, Constanţa), iar în 2010 a devenit campanie naţională, desfăşurându-se concomitent în mai mult de 22 oraşe din România

În urma ediției ” Astăzi tu dăruiesti” Crăciun 2015, la nivel național s-au mobilizat peste 550 de voluntari care au strâns aproximativ 26 tone de alimente, de care au beneficiat în jur de 10.000 de persoane din medii defavorizate. În Râmnicu Vâlcea, voluntarii din Clubul Rotaract Râmnicu Vâlcea Cozia, au reușit să strângă din donații și sponsorizări 5 tone de alimente, de care au beneficiat 420 de familii, aproximativ 1500 de suflete.

Dacă vrei să dăruiești și știi că ajutorul tău contează, alătură-te campaniei noastre și donează o parte din cumpărăturile făcute, la ieșirea din magazin, în locul special amenajat de către voluntari, în incinta magazinelor Diana, Annabella si Vasiloni. Indiferent de cantitatea donată, împreună, în preajma Sărbătorilor de Paste, putem aduce zâmbete și seninătate pe chipurile unor familii aflate în dificultate.

Pentru alte informații vă rugăm să ne contactați la telefon 0771441467

Leave a Response