|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Senatorul Florinel Butnaru s-a interesat la Ministerul Agriculturii despre contractele de comodat 

butnaru

 

Luna trecută, senatorul PSD Florinel Butnaru i-a adresat o interpelare lui Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe tema contractelor de comodat: „La momentul înfiinţării APIA, Direcţiile agricole judeţene au încheiat contracte de comodat cu APIA. Potrivit noilor reglementari legale, aceste contracte nu se mai pot incheia. Pe cale de consecinţa, va rog sa-mi comunicaţi care sunt masurile pe care urmeaza sa le adoptati cu privire la aceste situatii intalnite in toata tara si fara de care APIA nu-si poate desfasura activitatea. Solicit răspuns scris”. La întrebarea senatorului Butnaru, referitoare la contractele de comodat, Ministerul Agriculturii comunică următoarele: „Pentru situaţiile în care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) foloseşte spaţii cu contract de comodat, spaţii situate în clădiri aflate în administrarea altor instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), se vor iniţia proiecte de hotărâri ale Guvernului, pentru schimbarea titularului dreptului de administrare, şi darea în administrarea Centrelor Judeţene a spaţiilor respective. Având în vedere procedura complexă, cheltuielile importante, care urmează a fi efectuate de la bugetul de stat în vederea efectuării lucrărilor de cadastru, respectiv de evaluare în condiţiile legii a bunurilor în cauză, precum şi faptul că, în unele situaţii este necesar a fi efectuate demersuri la instituţii aflate în subordinea altor ordonatori principali de credite, estimăm că, înlocuirea contractelor de comodat cu hotărâri ale Guvernului de dare în administrarea APIA a spaţiilor care fac obiectul întrebării dumneavoastră, se va desfăşura pe întreaga perioadă a anului 2016”.

Leave a Response