Adevărul despre Marian Mirea, președintele PMP Vâlcea! Cel mai slab lider de partid din istorie!

marți, 19 aprilie 2016

Știți, dragi vâlceni, cine este cel mai neserios politician vâlcean? Vă spunem noi: Marian Mirea, jalnicul personaj ajuns, printr-un concurs nefericit al împrejurărilor, președinte al PMP Vâlcea! Ironia este că Traian Băsescu, cel mai puternic politician al României, îl are președinte la Vâlcea pe cel mai slab politician, Marian Mirea. Un tip insipid, incolor, ușor agramat, care când apare la TV sau în public se chinuie efectiv să-și folosească vocabularul limitat format din 100 de cuvinte. Individul acesta m-a făcut să pierd două ore din viața mea, i-am ascultat din bun simț elucubrațiile și mi-am dat seama că PMP a aruncat în lupta pentru Primăria Râmnicu Vâlcea un looser absolut. Nu vreau să-l jignesc pe om, poate este un bun familist, un profesionist în meseria sa, dar în politică e clar că nu are ce căuta! Căutați-l și vorbiți cu el, vă veți convinge sau uitați-vă pe youtube la discursul dezastruos rostit în fața președintelui Traian Băsescu. Jenant, patetic, incoerent, lipsit de conținut! Una peste alta, Mirea îi jignește și îi minte pe jurnaliști, îi aburește într-un mare stil. Are și el această calitate, trebuie să recunoaștem! Eu sunt unul dintre oamenii care l-ar fi putut trage pe linie moartă în politică pe acest Mirea, dar, sincer, mi-a fost milă de el, l-am lăsat în pace, considerând că a muncit și el, în stilul lui cel grobian. Dacă PMP va obține la Vâlcea mai mult de 5 la sută, meritul îi aparține lui Traian Băsescu. Atât! Eventual, Mirea va fi un profitor al acestui rezultat! Din punctul meu de vedere, Mirea este o nulitate în politica vâlceană și așa va rămâne!

Pe de altă parte, Ziarul de Vâlcea va face distincție clară în campania electorală între Marian Mirea și PMP, un partid care va avea cu siguranță viitor în politica românească. Îl apreciem pe Traian Băsescu și pe foarte mulți oameni din acest partid care vor o schimbare adevărată a clasei politice românești!

Tiberiu Pîrnău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe