Multe sunt frumuseţile ascunse de către munţii noştri şi situate la o aruncătură de băţ de marile drumuri naţionale. Aşa este şi cu această zonă interesantă aflată la doar saşe kilometri de Căciulata, şi care oferă turistului privelişti şi experienţe nebănuite. Cei care vin dinspre Sibiu, pe defileul Oltului ratează în 99% din situaţii  cascada, pentru simplul motiv că nu există niciun indicator; doar în staţiune un panou albastru îi anunţă că pot vizita căderea de apă.

de Viorel Iraşcu (Plecatdeacasă.net)
Doar dacă ai auzit de cascada Lotrişor din povestirile altora, îţi va atrage atenţia prezenţa, la vreo două sute de metri  de intersecţia cu drumul forestier, motelului Lotrişor.
 
Astfel că te deştepţi, faci cale întoarsă şi intri pe drumeagul cu barieră. Direcţia Silvică Vâlcea ia 10 lei pentru fiecare maşină, şi nu ştiu ce face cu banii aceia, pentru că niciun indicator mai acătării nu există în zonă, nici să te îndrume şi nici să te informeze despre caracteristicile geologice, geomorfologice şi/sau floristice ale regiunii. Asta deşi zona este inclusă în Parcul Naţional Cozia, administrat tot de ei. Ar trebui să ia lecţii serioase de la  cei din Alba, unde niciun obiectiv turistic nu a rămas fără panou cu indicaţii suficiente în română, engleză şi franceză!
Drumul este accesibil cu maşina pe o lungime de doi kilometri şi jumătate, atâta cât durează şi cheile spectaculoase ferăstruite de Lotrişor în strate geologice dure, din şisturi cristaline. Tocmai asta îi dă un  farmec anume  deoarece majoritatea cheilor pe care le vedeţi prin ţarăsunt ,,săpate” în calcare, roci care se dizolvă relativ uşor. Te afli în extremitatea nord-estică a Munţilor Căpăţânii, în zona Munţilor Năruţu, care nu depăsesc 1500 de metri altitudine, foarte aproape de zona ,,Cârligului Mare”, cotul acela uriaş pe care îl face Oltul în defileu.
După ce drumul forestier  coteşte de câteva ori brusc, de ai impresia că  după colţ este cascada, deşi zgomotul nu o anunţă, şi după ce admiri vârfurile stâncoase care se iţesc din pădurea de fag, ajungi lângă cascada mult asteptată. Nu îţi taie răsuflarea, deşi are o cădere de aproximativ 30 de metri, dar spectacolul naturii rămâne impresionant. Contează câte praguri ,,sare” ,  cât a plouat în ultimele zile şi câţi ,,turişti” care nu pot admira peisajul în linişte, ai pe lângă tine. Ce este curios şi interesant de ştiut despre această cascadă, este că ea a fost… CREATĂ DE OM!?
Da. Ea este creaţia muncitorilor care au lucrat la acest drum, care nu putea fi construit decât dacă cursul râului era deviat prin munte. Astfel că printr-un fel de canal de aducţiune de vreo 300 de metri, apa este colectată şi apoi adusă sus, iar de acolo gravitaţia îşi face treaba.
Nu o rataţi. Pentru cât de aproape de omenire este, chiar e păcat.

Acest articol a fost preluat de pe site-ul Plecatdeacasă.net, unde puteţi fi la curent cu drumurile lui Viorel Iraşcu spre frumuseţile ascunse ale României.