|luni, mai 29, 2017
  • Follow Us!

Constantin Dorobanțu, lider de sindicat la CET Govora, candidează la Primăria Râmnicului din partea PSRO 

mircea-geoana-cta-evz-465x390

 

Liderul Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a declarat miercuri la Râmnicu Vâlcea că sistemul tradițional de partide s-a decredibilizat din cauza noilor generații de politicieni, promovați pe „clanuri și pe grupuri de interese” – scrie Agerpres.

Totodată, acesta este convinsă în județul Vâlcea, PSRO va înregistra un scor bun la alegerile locale.

„La Vâlcea, PSRO are toate șansele să câștige, pe un teren unde spectrul politic este extrem de fărâmițat. Aici, cu 20% se pot câștiga alegerile, mai ales când un candidat de la Băsescu este pe listele PSD, unul de la PSD este undeva pe dreapta, unul care a făcut de două ori ‘vizite’ într-un loc dorește acum să candideze. PSRO vine cu un candidat la Râmnic integru, moral, cu principii. Scorul la locale va fi unul foarte bun la Râmnicu Vâlcea pentru PSRO, la generale și mai bun, iar în anul 2019-2020, PSRO va fi prima forță politică din România”, a mai spus liderul PSRO.

Mircea Geoană a fost prezent miercuri la Râmnicu Vâlcea, unde a avut o întâlnire cu membrii din partid și l-a prezentat oficial pe candidatul partidului la Primăria Râmnicu Vâlcea. Acesta este Constantin Dorobanțu, lider de sindicat la CET Govora.

 

Leave a Response