Viceprimarul din Pietrari şi un consilier local din Tetoiu, descoperiţi incompatibili de ANI

duminică, 3 aprilie 2016

 

 

Zilele trecute, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate precum și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a 19 foşti sau actuali aleși locali (4 primari, 4 viceprimari și 11 consilieri locali). Printre aceştia se numără şi Marian Brabete, viceprimar al comunei Pietrari, județul Vâlcea, care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 - 19 august 2013, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar și administrator al SC Cardinalul SRL, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. 1, lit. d din Legea nr. 161/2003. De asemenea, ANI a identificat-o pe Silvia Doina Solomon, consilier local în cadrul Consiliului Local Tetoiu, care în perioada exercitării mandatului de consilier local, SC Silvia SRL (societate comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deţine calitatea de asociat unic şi funcția de administrator) a emis facturi fiscale în baza cărora a furnizat produse și a prestat servicii în valoare de 19.040 lei, către Primăria comunei Tetoiu, respectiv, Şcoala Gimnazială Țepești (instituție aflată sub autoritatea unității administrative-teritoriale). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003. Cele două persoane evaluate au fost informate de Agenția Națională de Integritate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Mai spunem că persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe