|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Liberalul Vălimăreanu de la RAJDP Vâlcea, controlat de mascaţii DNA! 

c_valimareanu_rajdp_legea

Fostul preşedinte Ion Cîlea a decedat la timp. Fostul preşedinte al CJ Vâlcea  ajungea pe mâna procurilor DNA într-un caz de corupţie care riscă să bage în puşcărie câţiva asfaltatori locali şi angajaţi ai CJ. În august 2014, judeţul Vâlcea a primit  din fondul de rezervă al statului suma de 12 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor şi podurilor calamitate la ploile din cursul anului. O parte din sumă a fost virată direct primăriilor, cum  afost aczul localităţii Vaideeni, cealaltă a fost împărţită de CJ Vâlcea în funcţie de gravitatea dezastrului – scrie infopuls.ro

Regia de Drumuri Vâlcea a intrat în cursul zilei de ieri în vizorul  DNA la câteva ore de la controlul efectuat la Consiliul Judeţean şi la domiciliul directorului Florea Mierluş. Au intrat în biroul directorului liberal Nicolae Vălimăreanu, omul deputatului Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea, la ora 12 şi au mai ieşit la 15.30.

Procurorii au cerut toate situaţiile cu lucrările efectuate în perioada 2013-2014 atât pe încredinţări directe, cât şi pe fonduri europene. DNA este interesat de firmele care au executat lucrări de reabilitare a drumurilor şi podeţele calamitate la inundaţiile din anul 2014, lucrări obţinute prin încredinţare directă. RAJDP Vâlcea a primit în 2013 de la CJ, în calitate de societate subordonată, peste 100 de lucrări. Din cauza volumului mare de lucru societatea a fost obligată să dea câtre terţi o parte din lucrări cu acordul conducerii CJ Vâlcea, a fostului preşedinte Ion Cîlea. Astfel firmele  AlexConstruct, Govora SA, AS Trans, Chimpromet Olăneşti și altele au primit întâmplător sau nu cele mai importante lucrări… Toate cele firmele au realizat lucrări prin încredinţare directă, dar şi cu finaţare europeană. Primăriile vizate sunt Olanu, Popeşti şi Berbeşti – reabilitare poduri (Govora SA); Berbeşti, râul Tărâia (AS Trans), lucrări luate prin încredinţare directă de CJ.Firma Alex Construct a executat lucrări în comuna Muereasca. Chimpromet a avut două lucrări pentru reabilitarea unui drum judeţean.

3 Responses to Liberalul Vălimăreanu de la RAJDP Vâlcea, controlat de mascaţii DNA!

  1. popa

    Nu are nici o vina domnul CILEA, daca s-a lucrat corect nu aveti de ce sa va fie frica.
    Daca nu, asta e soarta la mititica.

     
  2. Puiu Mircea

    Acesta este examenul adevarat, fentat in noiembrie 2015,cand ai fost din nou confirmat director, fara a fi recomandat de vreo calitate, nici cea profesionala!

     
  3. ram7

    ce grad de rudenie o fi intre directorul valimareanu si dna. procuror valimareanu???????????

     

Leave a Response