Procurorii DNA fac percheziții la SC Govora SA! Patronul Georgescu a leșinat!

miercuri, 30 martie 2016

Mai multe percheziții sunt în desfășurare miercuri dimineață la sediul Consiliului Județean Vâlcea și la domiciliile unor angajați ai instituției.

Surse judiciare afirmă că perchezițiile procurorilor DNA l-ar viza pe directorul tehnic al instituției, Florea Mierluș , licitațiile de asfaltare a unor drumuri județene, dar și lucrările pe situații de urgență.

Ziarul de Vâlcea a aflat că sunt cercetate mai multe societăți de construcții din județul Vâlcea. Cea mai importantă fiind Govora SA . De altfel, procurorii au făcut percheziții și au ridicat documente și de la sediile altor societăți comerciale. Patronul uneia dintre societățile vizate ne-a declarat că firma sa nu a avut lucrări cu Consiliul Județean Vâlcea în perioada verificată de procurori.

Directorul SC Govora SA, Dan Georgescu, i s-ar fi făcut rău, fiind nevoie de intervenția ambulanței.

Aceasta este a doua descindere a DNA la sediul CJ Vâlcea în decurs de o lună, după ce procurorii DNA au efectuat percheziții într-un dosar privind lucrări efectuate cu fonduri europene în cazul CET Govora, cinci angajați ai instituției, inclusiv președintele Gheorghe Păsat, fiind oficial urmăriți penal în acest caz.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe