|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Întâlniri duhovniceşti la Seminarul Teologic Ortodox din Râmnicu Vâlcea 

67f0b04b016eff70110dc8b7fa49e800_XL

 

Luni, 28 martie 2016, tinerii seminarişti vâlceni au trăit momente de aleasă bucurie, prilejuite de întâlnirea cu părintele conferenţiar doctor Ilie Ivan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfânta Muceniţă Filofteia din Piteşti, care a susţinut un cuvânt de învăţătură despre Frica de Dumnezeu. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a reprezentat prima prelegere din seria întâlnirilor duhovniceşti ce se vor desfăşura în perioada Postului Mare, la Seminarul Teologic OrtodoxSfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, în cadrul proiectul Prin pocăinţă ajungem la Înviere.

Menită să vină în întâmpinarea tineretului de azi, răvăşit de nenumărate întrebări fără răspuns, tema supusă dezbaterii a trezit un real interes în rândul elevilor, chemaţi să-l aşeze în centrul vieţii pe Hristos, mai cu seamă în această perioadă a postului, ca să se poată împărtăşi de lumina dumnezeiască. Conştient că mulţi seminarişti se confruntă cu diverse învăţături noi, cu totul străine de sufletul neamului nostru, părintele conferenţiar a iniţiat, după prelegere, un dialog cu cei prezenţi, aducând lămuriri frământărilor duhovniceşti ale viitorilor slujitori ai altarelor. Îndrumător neobosit al multor generaţii de studenţi în slujba Bisericii şi a neamului, fostul director al Seminarului vâlcean şi-a exprimat, totodată, bucuria de fi din nou în mijlocul elevilor, chemaţi să preia stindardul şi să continue munca şi strădania de renaştere spirituală, îndeosebi în aceste momente de răscruce ale întregii lumi.

În această atmosferă de comuniune, având convingerea că serile duhovniceşti propuse vor deschide o nouă filă în cartea seminarului şi în viaţa tinerilor, părintele director Laurenţiu Rădoi a anunţat că următoarele prelegeri vor fi susţinute de preoţii Victor Barbu de la Biserica Sfântul Dumitru din Râmnicu Vâlcea şi Arhimandritul Dr. Vartolomeu Androni, stareţul mănăstirii Cozia.

Pr. Laurențiu Rădoi

Leave a Response