Șpârle și șopârle, 28.03.2016

duminică, 27 martie 2016
  • Organizaţia Judeţeană a PSD Vâlcea continuă seria mutărilor inspirate în alegerea candidaţilor pentru primăriile din judeţ! Recent, formaţiunea politică respectivă a decis să meargă în alegerile locale cu mai mulţi oameni bine pregătiţi profesional, unii dintre ei tineri şi cu o bună reputaţie morală în comunităţile de unde provin. Vorbim aici de următorii: Gabriel Năstăsescu (la Primăria Voineasa), Valentina Lixandru (la Suteşti), Constantin Prostoiu (la Stroeşti), Gheorghe Obadă (la Oteşani), Mihai Neluşi (la Mihăeşti), Ion Zărnescu (la Lăpuşata), Ştefan Dascălu (la Lăcusteni), Valerian Popa (la Boişoara) şi lista poate continua.

 

  • Mai deunăzi, fost primar al Râmnicului, Mircia Gutău, a vorbit despre angajările politice sau „pe pile” pe care le-au făcut diverşi edili şefi la societăţile din subordine (ETA, Pieţe Prest sau Apavil), însă Gutău nu a văzut „bârna din ochii proprii”, pentru că fostul primar a angajat zeci de tăietori de frunze la câini la firmele în cauză în perioada 2004-2010, cât a fost în fruntea Primăriei Râmnicului.

 

  • Primarul din Popeşti, Constantin Şerban, aflat în continuare sub sigla UNPR-ului va avea o concurenţă acerbă la alegerile locale din acest an... chiar din rândul angajaţilor Primăriei Popeşti.

 

  • Agenţia Naţională de Intergritate (ANI) ar trebui urgent să verifice un conflict de interese sau incompatibilitate în cazul lui Constantin Lăpădat, directorul economic al CET Govora. Individul este angajat în cadrul CET Govora, dar mai este reprezentant AGA la Prelcet, preşedinte al consiliului de administraţie la societatea Parc Ind Vâlcea (firma care administrează parcurile industriale din Bălceşti şi Drăgăşani), administrator la SC Roger SRL Bucureşti şi preşedinte la Crucea Roşie - Filiala Vâlcea (!). Din toate aceste funcţii, Lăpădat a încasat peste 150 milioane de lei vechi. La acesată sumă mai adăugăm 1 miliard de lei vechi de la CET Govora, 130 milioane lei vechi din închirieri de locuinţe şi 510 milioane de lei vechi bani „la ciorap” puşi prin diverse bănci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe