|vineri, mai 26, 2017
  • Follow Us!

Polițiștii argeșeni îi protejează pe EVAZIONIȘTI?! Purtător de cuvânt – NEPROFESIONIST! 

cv_madalin_arges_1

Inspectoratul Județean de Poliție Argeș refuză să colaboreze cu presa vâlceană! Ziarul de Vâlcea a transmis mai multe adrese către IPJ Argeș, mai precis către purtătorul de cuvânt Mădălin Ionuț Zamfir, inspector principal de poliție, dar acesta nici măcar nu s-a sinchisit să ne trimită un răspuns formal. Ziarul nostru investighează un caz de evaziune fiscală, fals în declarații și uz de fals în care este implicată o societatea comercială din județul Argeș, care are activități în Vâlcea. Pe surse am aflat că polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Argeș ar încerca să-l ocolească oarecum pe argeșeanul evazionist, care a păgubit statul român de zeci de miliarde de lei, prin neplata impozitelor! Noi nu am dat crezare acestei informații și tocmai de aceea am declanșat propria investigație jurnalistică! NU înțelegem, însă, de ce este așa de reticent purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș să ne trimită un răspuns?! Să dăm crezare zvonurilor referitoare la mușamalizarea dosarului de evaziune fiscală?! Până una, alta, încă mai așteptăm răspuns la adresele noastre și îi recomandăm purtătorului de cuvânt de la IPJ Argeș să ia lecții de comunicare cu presa de la Biroul de Presă al IPJ Vâlcea.

Tiberiu Pîrnău

 

Leave a Response