|marți, octombrie 24, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 24.03.2016 

soparla-cu-volanas
  • În data de 21 martie, în Monitorul Oficial al României a fost publicat Decretul nr. 312/2016 al preşedintelui României, Klaus Iohannis, privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliţie Ion Stoica, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Decizia a fost luată în temeiul prevederilor Legii nr. 360/2002 privind stattul poliţistului şi ale Constituţiei României. Până la organizarea unui concurs pe post, atribuţiile funcţiei de inspector şef al IPJ Vâlcea au fost preluate interimar de comisarul şef Ilie Voica.

 

  • AMR-ul în cazul deputatului Buican e din ce în ce mai restrâns! Nu l-am uitat și nu l-am iertat pe cel mai toxic politician vâlcean, care crede că este de neînlocuit în PNL Vâlcea. Sunt pline cimitirele de oameni de „neînlocuit“, domnule Buican!

 

  • La o emisiune TV, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a recunoscut că variantele 1 şi 7 sunt luate în calcul în studiul de fezabilitate pentru viitoarea rută a autostrăzii Sibiu-Piteşti, cu trecere prin nord-estul judeţului Vâlcea. Nu ştim cum s-a ajuns la şapte variante, dar toată lumea avea habar de… doar cinci variante luate în calcul la dezbaterile publice. Potrivit unui comunicat al CNADNR, stadiul actual al proiectului este cel al selecţiei alternativelor de traseu. Varianta optimă de traseu va rezulta în urma analizei multicriteriale, în baza criteriilor aplicate variantelor studiate, respectiv criterii tehnice, de mediu, socio-economice și financiare. Finalizarea întregului studiu de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti se va realiza până în data de 15 decembrie 2016, urmând ca din 2017 să înceapă efectiv proiectarea şi lucrările de construcţie.

 

  • Piticul vânos de la ALDE va revoluționa politica vâlceană! Cine-l subestimează pe Mr. Lovin va avea în curând surprize mari. Plin de energie și de dorință de (re)afirmare, the little man are toate șansele să construiască o organizație puternică și să emită chiar pretenții la președinția Consiliului Județean Vâlcea, prin cei 3-4 consilieri județeni aldiști. Așadar, piticul iese din ibric! Păzeaaaa!

 

  • Uzinele Sodice Govora poluează la greu râul Olt, iar fandosita de la Garda de Mediu se face că nu vede. Să fie vorba despre ceva cașcaval Made în Polonia?! Să ne mai mirăm că în Olt există specii mutante de pești cu miros de sodă?!

 

  • Întrebare de 1000 de puncte: cum se numește politicianul vâlcean care a avut până de curând un veritabil cuibușor de nebunii într-o garsonieră din Ferentari?! Pe numele fratelui, bun la toate – inclusiv la intrat în inchisoare pentru evaziune fiscală! Un indiciu: e deputat palid la față!

Leave a Response