5.500 vâlceni instruiţi gratuit în comerţ electronic şi educaţie financiară

miercuri, 23 martie 2016

 

  • şase bibliotecare premiate pentru excelenta implicare în implementarea programelor

Visa Europe şi Junior Achievement au anuţat finalizarea etapei septembrie 2015 - ianuarie 2016 a programelor de e-commerce şi educaţie financiară Banii pe net şi BaniIQ.

Lansat în 2012, BaniIQ, este cel mai extins program de educaţie financiară la nivel naţional, iar Banii pe Net este primul program de educaţie despre comerţul electronic lansat în România, în 2014. Ambele programe sunt derulate de Visa Europe împreună cu băncile membre din România și Junior Achievement România.

Prin parteneriatul încheiat în 2012 cu Fundaţia IREX, programele au oferit acces publicului larg la educaţie financiară prin reţeaua de biblioteci publice, cu scopul de a-i ajuta pe români să-şi administreze bugetul personal şi să familiarizeze consumatorii cu serviciile financiare.

La nivel naţional, aproape 24.000 de români au finalizat în perioada septembrie 2015 – ianuarie 2016 cursurile derulate în 300 de biblioteci publice din 15 județe, iar 80% dintre acestea se află în mediul rural. Judeţele cu cel mai mare număr de persoane care au finalizat training-urile în mediul rural sunt Vâlcea, Dolj, Suceava, Neamţ şi Mureş, unde există o reţea mai extinsă de biblioteci publice care au participat la program.

Este primul pas către incluziunea financiară a mediului rural, care pregăteşte terenul pentru etapa următoare, atât de necesară şi de aşteptată: bancarizarea zonelor rurale. Peste două treimi dintre cei care au urmat cursurile în bibliotecile rurale reprezintă populaţie adultă, peste 35 de ani, ceea ce arată dorinţa locuitorilor de la sate de a-şi îmbogăţi cunoştinţele financiare”, a declarat Cătălin Crețu, director general pentru România, Croația, Malta și Slovenia al Visa Europe.

Din 2012 până în prezent, aproape 57.000 de români au beneficiat prin reţeaua naţională de biblioteci publice de cursurile gratuite BaniIQ şi Banii pe Net.

La informaţiile de la legătura de mai sus trebuie adăugat că, din totalul de cca. 24.000 de persoane instruite în bibliotecile din România,  5.504 utilizatori (3.138 la "Banii pe net" si 2.366 la BaniIQ), cei mai numeroşi, au fost din judetul Vâlcea. În plus, din cele 9 premii obţinute la nivel naţional, 6 (şase) premii au fost acordate în Vâlcea, următorilor colegi implicaţi în buna organizare a sesiunilor de instruire a publicului: Eliza Matei - Biblioteca Publică Locală Copăceni, Elena-Maria Ciobotea - Vlădeşti, Ioana Goran - Păuşeşti-Măglaşi, Cristina Prunel-Bărbulescu - Biblioteca Municipală Drăgăşani, Tincuţa Stoicănoiu – Scundu, Mihaela Silvia Măgureanu - Costeşti.

Programele susţinute de Visa Europe şi Junior Achievement vor continua şi în 2016-2017, cu începere de la o dată pe care o vom anunţa.

Comunicatul în media al Visa Europe şi Junior Achievement se poate citi în Forbes România, la legătura http://www.forbes.ro/programele-de-educatie-financiara-baniiq-si-banii-pe-net-au-ajuns-la-18-000-de-persoane-din-mediul-rural-5-luni-56138

Valentin Smedescu,
coordonator programe

in foto: Cătălin Crețu, Director regional pentru România, Croația, Malta și Slovenia al Visa Europe, în timpul conferinței pentru prezentarea rezultator anuale obținute de Visa Europe în anul fiscal 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe