|marți, ianuarie 17, 2017
  • Follow Us!

Tehnoliberalul de nota ZERO Hobeanu de la CAS Vâlcea se află în CONFLICT DE INTERESE! 

Hobeanu CAS

Actualul președinte al CAS Vâlcea, liberalul „tehnocrat“ Dumitru Hobeanu, a obținut la concursul de ocupare a postului punctajul ZERO!!! La această performanță unică ar fi fost normal ca Hobeanu să-și dea demisia, însă cum actualul guvern sprijină incompetența și se merge pe principiul: cîinii latră, ursul merge. Grav este faptul că Hobeanu se află în situație clară de incompatibilitate, de conflict de interese! Soția acestuia, dr. Maria Hobeanu, este medic de familie, are cabinet medical individual și a semnat contract cu CAS Vâlcea unde soțul ei este nici mai mult nici mai puțin decât președinte. Ocupând această funcție Hobeanu i-a dat soției sale pe luna decembrie 2015 suma de 10090 lei. Pentru luna ianuarie 2016 suma de 9907 lei, iar în februarie 10648 lei. După cum se poate vedea în doar trei luni soției acestuia i-a intrat în cont peste 30000 lei, aceasta pentru că soțul său în calitate de președinte îi semnează ordinele de plată de la CAS Vâlcea. Cum e posibil să fie menținut în funția de președinte Dumitru Hobeanu la CAS Vâlcea când acesta a luat ZERO puncte la concursul de ocupare a acestei poziții? Ne mai întrebăm cum i se permite ca din fondurile publice să finanțeze și să semneze venituri care ajung în conturile soției? Cum poate justifica CAS Vâlcea și Vasile Ciurchea, președintele CNAS, această situație? Ne mai întrebăm cum a ajuns țara în asemenea degradare?!

Definitie: Putem defini conflictul de interese ca pe o situatie în care o persoana sau organizatie are interese particulare sau personale suficient de puternice încat sa influenteze exercitarea obiectiva a functiei sau rolului sau oficial. Un conflict de interese exista chiar daca nu rezulta din acesta în mod direct un act negativ, impropriu sau incorect dar care da aparenta de incorectitudine si care submineaza încrederea în persoana sau organizatia aflata în aceasta postura.

One Response to Tehnoliberalul de nota ZERO Hobeanu de la CAS Vâlcea se află în CONFLICT DE INTERESE!

  1. R Marginean

    Ati uitat ca, in 2008 a luat 1punct din oficiu si tot d-l Ciurchea l-a tinut interimar un an de zile ? Cititi in Legea sanatatii,Legea nr 95 si o sa vedeti care sunt incompatibilitatile salariatilor CNAS si CJAS.

     

Leave a Response