Liberalul Buican MINTE CU NERUȘINARE că va crea 20.000 de locuri de muncă!

duminică, 6 martie 2016

 

La mijlocul săptămânii trecute, la sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea, sub sloganul „Vâlcea liberală”, a avut loc lansarea candidaţilor liberali vâlceni la alegerile din 5 iunie 2016. La acest eveniment, au fost prezenţi şi co-preşedinţii Partidului Naţional Liberal, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, liderii PNL Vâlcea, Romulus Bulacu şi Cristian Buican, circa 50 primari sau candidaţi liberali la primăriile din Vâlcea, parlamentari, precum şi peste 300 de membri PNL. În deschidere a vorbit copreşedintele PNL Vâlcea Romulus Bulacu, după care a vorbit copreşedintele PNL, Vasile Blaga.

A urmat de la tribună Alina Gorghiu, care a declarat: „Sunt multe teme care preocupă Partidul Naţional Liberal şi multe teme care ar trebui spuse în această campanie electorală. Dar înainte de a discuta despre programe politice, programe care ţin de guvernarea locală, avem obligaţia să discutăm despre oameni. Eu mă simt astăzi puternică în faţa dumneavoastră, pentru că în spatele meu se află o echipă puternică. Candidaţii Partidului Naţional Liberal, în aceste alegeri locale, sunt oameni care sunt alături de dumneavoastră şi oameni care vor aduce tot binele în comunităţile în care candidează. Numai că au nevoie de o echipă. Niciodată Partidul Naţional Liberal nu a stat într-un om. Întotdeauna acest partid când a fost puternic a stat într-o echipă. De aceea vă rog pe fiecare dintre voi să vă consideraţi nu doar echipa mea şi a lui Vasile Blaga, să vă consideraţi echipa tuturor celor care candidează şi care vor să schimbe în bine acest judeţ şi municipiul Râmnicu Vâlcea. Pe lângă oameni, cheia succesului stă în seriozitate şi onestitate”.

Cel care a închis „balul” a fost deputatul Cristian Buican, candidatul PNL la şefia Consiliului Judeţean Vâlcea. Într-un discurs plictisitor de 20 de minute citit de pe hârtie acesta a promis numai „lapte şi miere” dacă va fi ales după 5 iunie în funcţia respectivă, anunţând chiar că va crea 20.000 de locuri de muncă în Vâlcea, câte 5.000 de locuri în fiecare an din cei patru ani de mandat. Ba, mai mult, Buican a plusat şi a mai precizat că va permite accesul jurnaliştilor locali în comisiile de licitaţie ale CJ Vâlcea, în scopul transparentizării activităţii instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Liberalul Buican MINTE CU NERUȘINARE că va crea 20.000 de locuri de muncă!”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe