BOMBA anului în România: OMV poate pierde Petrom în favoarea statului român

sâmbătă, 5 martie 2016
petrom ponta
Contractul de privatizare prin care Petrom a ajuns, în anul 2004, în curtea austriecilor de la OMV nu a fost respectat, potrivit unui raport al Curţii de Conturi. Instituţia de control reclamă faptul că austriecii nu au efectuat majorarea capitalului cu contravaloarea terenurilor primite de la stat şi pe care au primit certificate de atestare a dreptului de proprietate, privând astfel statul de un pachet mai mare de acţiuni.

Citeşte şi: Adevărul ȘOCANT despre moartea băiatului Elenei Cârstea: Ce s-a aflat la înmormântare

Curtea de Conturi arată că a dispus încă din anul 2009 inventarierea tuturor terenurilor transferate societăţii de către statul român şi majorarea capitalului în mod corespunzător. Or, în raportul de pe anul 2015, care a apărut la finele lui 2015, instituţia constată că nu s-a finalizat operaţiunea. Mai mult, există şi o serie nouă de probleme. Astfel, instituţia constată „neurmărirea, de către instituția cu atribuții în domeniul privatizării, a modului în care Cumpărătorul și-a respectat obligația asumată prin Contractul de privatizare nr. 5/2004, respectiv de a «depune toate eforturile rezonabile pentru a determina Societatea să pregătească în mod corespunzător documentația necesară și să depună cereri pentru obținerea tuturor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra Terenurilor în curs de Clarificare, conform legii și în timp util, pentru efectuarea majorărilor de capital social»“.

Vezi şi: SCANDAL la Cluj-Napoca: Dacian Cioloş a pus ofițerii SPP pe un ziarist / VIDEO

Concomitent, Curtea de Conturi arată că Petrom nu a respectat prevederile articolului 12, alineatul 3 din legea 137/2002 potrivit cărora „administratorii societății comerciale sunt obligați să solicite înregistrarea majorării capitalului social la Oficiul Registrului Comerțului în termen de 30 de zile de la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor“. Documentul menţionează că s-au realizat unele progrese, dar, pe de o parte Petrom nu a obţinut certificat de atestare pentru toate terenurile primite în folosinţă, iar pe de altă parte nu a majorat capitalul social nici cu terenurile pe care a obţinut actele de proprietate, anunţă adevarulfinanciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe