|sâmbătă, martie 25, 2017
  • Follow Us!

Râmnicu Vâlcea – Grădina Maicii Domnului 

ramnicu valcea

„Râmnicul Mare”, „Râmnicul de peste Olt”, „Râmnicul Vâlcii” ori, simplu – „Râmnicul” ocupă un loc aparte în universul geografic românesc. Nu întâmplător i s-a atribuit apelativul de Grădina Maicii Domnului, pentru că darurile pe care Atotputernicul le-a hărăzit  Râmnicului sunt deosebite. Sub „pogoanele de cer ale Oltului”, Râmnicul şi-a fixat rădăcinile hrănite de un spaţiu mirific(Theodorescu, 2001, 20). Mai mult, în cadrul judeţului şi al întregii Oltenii, aici a înflorit şi s-a dezvoltat de timpuriu o viaţă creştin-ortodoxă, aşa cum ne mărturiseşte, în mod indirect, hrisovul de la 20 mai 1388, în care Râmnicul este atestat pentru prima oară şi în care se vorbeşte şi despre „curtea de la locul Hinateştilor”. Or, „este ştiut – afirmă cu îndreptăţire istoricul Aurelian Sacerdoţeanu – că un mare feudal, la curtea sa avea şi biserica sa, la care slujea preotul său (. . .) avem tot dreptul să credem că biserica aceasta era tot aşa de veche” (Sacerdoţeanu, 1972, 41). Chiar dacă nu s-au păstrat documente mai vechi şi nici despre deceniile următoare acestui hrisov, se poate presupune că locuitorii din vechime ai acestei zone „aveau o viaţă liturgică practicată în biserici” (Gherasim Cristea, 2009, 85).

 

Ţinutul Râmnicului se indivizualizeză printr-o anume înălţime a locului, o anumită cumpănă a vremurilor şi a istoriei, o anumită putere a minţii omeneşti, constituindu-se în acel spaţiu al unicităţii, locul unde s-a implantat un monahism românesc şi lumea marilor voievozi ctitori, dar şi al marilor anonimi ctitori de cultură.

Dimensiunea materială şi spirituală a istoriei acestui ţinut, a conferit Râmnicului un statut privelegiat, pentru că instalarea scaunului episcopal în urbea de sub poalele Capelei a favorizat ca acest areal al  Vâlcii să devină un adevărat focar de spiritualitate şi un centru de emulaţie culturală. Râmnicul şi împrejurimile sale a constituit locul care a declanşat scânteia dătătoare de lumină, dar şi depozitare ale unui inestimabil tezaur de arhitectură religioasă, dar şi puternicele centre ale Ortodoxiei româneşti, unde s-au creat primele valori ale culturii naţionale. Episcopii de la Râmnic au fost nu numai în apărători ai  credinţei strămoşeşti, prea des încercate în vremurile trecute, ci şi adevăraţi părinţi ai culturii, alături de voievozii vremii.
Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea

Leave a Response