Domnule PENAL Păsat, DEMISIA!!!

marți, 23 februarie 2016

Frațilorrrrr am avut dreptate!!! Din păcate pentru județul nostru, cel deja pătat de primarii penali de la municipiu! Procurorii DNA ne-au dat dreptate: Gică Păsat, omul baronului liberal din județul Vâlcea, Cristian Buican, este PENAL! DNA a trimis presei azi un comunicat de presă imens, în care se arată exact cum a acționat INFRACȚIONAL masonul Gică de la Vâlcea! Nu degeaba! Și-a luat și el ceva miere de la firma aceea din Iași! Că nu face Gică pomeni, hai să fim serioși. Iar Gică, băiat cuminte, împarte totul cu Big Boss, cu omul care l-a preamărit în funcție. Așadar, așteptăm cu interes DEZVĂLUIRILE lui Păsat în fața procurorilor DNA. Gică nu va rezista și va spune TOT. Până una, alta liberalii vâlceni s-au făcut de KKO, după ce PENALUL LIBERAL Frâncu a ajuns la ÎNCHISOARE din cauza de ȘPAGĂ, a venit rândul altui LIBERAL, al lui Gică Păsat, individul care ajunsese Împăratul Vâlcii și credea că el este buricul pământului! Cu ce obraz mai iese de-acum PENALUL Păsat în fața subordonaților, a consilierilor județeni, a vâlcenilor?! Mai are cineva ÎNCREDERE în cinstea și corectitudinea lui Gică PENALUL? NUUUU! Atunci, domnilor liberali, luați-vă PENALUL și spălați-vă cu el pe cap, dar între timp faceți un bine JUDEȚULUI VÂLCEA și SCHIMBAȚI-L PE PĂSAT DIN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CJ VÂLCEA! E un act de onoare, care v-ar mai spăla puțintel RUȘINEA! Dar la cine cerem noi ONOARE, la Buican?!

Tiberiu Pîrnău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Domnule PENAL Păsat, DEMISIA!!!”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe