|miercuri, ianuarie 18, 2017
  • Follow Us!

Al treilea partid din CJ Vâlcea ar putea fi PRU 

PRU

PRU

Partidul România Unită devine un actor principal pe scena politică, şi nu pentru că o spune inimosul lider de la Vâlcea, Florin Brăgău. Mai nou, adeversarii politici au început să ia în considerare acest partid.

Astfel, vineri seara, invitat la Etalon TV, în emisiunea Claudiei Paraschivescu, un important membru al PNL, şi anume Ştefan Prală, a nominalizat PRU ca fiind a treia forţă politică din judeţ – menționează ramnicuvalceaweek.ro

Întrebat de moderator care ar fi, după opinia lui, al treilea partid care ar intra în Consiliul Judeţean, Prală a spus că „PRU ar putea fi a treia forţă politică, în contextul alianţei electorale PSD-ALDE”. Mai mult, Prală a enunţat şi ideea unei funcţii pe care PRU ar putea să o pretindă, amintind cazul Dumitru Buşe, când CJ Vâlcea a fost condus, prin jocuri politice, de un partid care avea doar doi consilieri judeţeni.

PRU a fost nominalizat chiar şi de către edilul liberal al Horezului, Ilie Fârtat, drept a treia forţă politică din judeţ, după cele două blocuri deja consacrate.

Aspectul acesta ne pune pe gânduri, având în vedere că există o treime de electori care niciodată nu au fost grupaţi spre PSD sau PNL. Cele două partide confirmate ale scenei politice, indiferent de numele lor de-a lungul celor 26 de ani, au reuşit să strângă undeva între 65-75% din  totalul de voturi, rămânând o plajă electorală de 25-30%, care a fost ţintuită, pe rând, de PRM, PPDD, plus alte partiduleţe – precizează aceeași sursă.

Diferenţa dintre PRU şi celelalte două partide menţionate anterior este una majoră, PRM şi PPDD au fost partide lider (chiar dacă, prin anii ’90, PRM avea o oarecare ideologie, diluată ulterior în persoana lui Vadim Tudor).

Dacă PRU va reuşi să găsească curentul naţionalist, dar şi cu accente populiste (marca PPDD de odinioară), îmbrăcat într-un ambalaj şlefuit, are viitor politic şi electoral mult mai bun decât cel al lui Tăriceanu Company, Oprea Company sau Macovei Company.

Leave a Response