Managerul de la Spitalul Județean, Dan Ponoran, a realizat în 8 luni cât alții în 8 ani!

sâmbătă, 20 februarie 2016

 

Au trecut aproape opt luni de când Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea are un nou manager. În toată această perioadă, medicul Dan Ponoran a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru ca cea mai mare unitate spitalicească din judeţ să crească din punct de vedere al calităţii actului medical. Despre realizările sale, despre planurile de viitor şi nu numai, am vorbit în interviul de mai jos.
Domnule manager, ce aţi realizat din ce v-aţi propus la început de mandat?
- Primul şi cel mai important lucru pe care l-am realizat a fost acela de a aproviziona spitalul cu medicamentele de bază. De vreo câteva luni nu mai sunt probleme majore în ceea ce priveşte cele două sute de medicamente aflate în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar dacă au mai existat sincope în aprovizionarea cu aceste medicamente, celor care au cerut li s-au rambursat sumele cheltuite, strict pe acele medicamente din listă. O altă realizare - şi poate cu asta ar fi trebuit să încep - a fost că am acreditat spitalul. La finalul anului 2015, am primit vizita Comisiei de Evaluare şi am reuşit să îndeplinim circa 2.550 de indicatori din cei 2.671, în condiţiile în care ne doream să obţinem nivelul I de acreditare, care presupunea 85 la sută din acei indicatori. Cei 85 la sută din indicatori însemnau 2.200, însă noi am reuşit să obţinem 2.550 de indicatori. În al treilea rând - şi aici este o realizare a spitalului şi a Consiliului Judeţean, care nu-mi aparţine, pentru că totul s-a făcut înainte să vin eu - a fost instalarea şi funcţionarea tomografului, care a fost ca o naştere greoaie din cauza birocraţiei care există în România şi a numeroaselor avize şi autorizaţii pe care am fost nevoiţi să le obţinem, dar începând cu luna ianuarie 2016 avem computer tomograf în funcţiune. Poate ca importanţă, la fel ca şi acreditarea de la spital, este şi acreditarea noastră ca şi unitate autorizată pentru prelevare de organe, care s-a obţinut în luna februarie 2016 şi faptul că mai avem probabil trei luni şi vom beneficia la locaţia din Nord de cea mai modernă unitate sanitară din Oltenia, o lucrare finanţată cu fonduri europene şi cu fonduri de la Consiliul Judeţean, care este gata în proporţie de peste 90 la sută.
Ce paşi faceţi în continuare pentru Centrul de prelevare de organe?
- În acest moment, suntem autorizaţi ca şi centrul de prelevare de organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. Corespundem din punct de vedere tehnic şi, foarte important, corespundem din punct de vedere uman al echipei de suport de prelevare. Deja în orice moment când vom avea primul caz de pacient în moarte cerebrală, pe care noi, sincer nu ni-l dorim să existe şi poate să nu existe niciodată, dar dacă va exista un astfel de caz, vom putea să demarăm procedurile legale de declarare a morţii cerebrale, care presupun o serie de analize, de investigaţii, de teste care se repetă la şase ore şi abia după ce comisia de transplant locală va declara moarte cerebrală, se va anunţa Agenţia Naţională de Transplant în vederea sosirii echipelor specializate pentru prelevare, bineînţeles care vor fi ajutate de specialiştii de la Râmnicu Vâlcea. Încă un pas pe care îl urmăm acum este o a doua autorizare, aceea de prelevare de ţesuturi de la donatori vii, şi asta înseamnă prelevarea de capete femurale de la pacienţii cu proteze de şold, care se operează la Râmnicu Vâlcea şi care nu sunt puţini. Sunt cel puţin 10 pacienţi pe lună. Până acum, acele capete femurale se aruncau, dar de acum încolo vor fi trimise către băncile de ţesut din Bucureşti, bineînţeles după ce vom obţine şi ne vom pregăti dosarul pentru aceasta a doua autorizare ca şi unitate acreditată de prelevare de ţesut de la donatori vii, care nu putea fi obţinută dacă nu o aveam pe prima. Este al doilea pas din această relaţie. Este foarte important să conştientizăm şi în zona Olteniei importanţa actului de donare. Este foarte important să conştientizăm că aşa putem salva vieţi.
Care este relaţia cu Consiliul Judeţean şi cât de importantă este ea în desfăşurarea activităţii Spitalului Judeţean Vâlcea?
- Avem o relaţie excelentă cu Consiliul Judeţean şi relaţia cu această instituie este un punct foarte important în funcţionarea din ce în ce mai bună a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Este o axă pe care trebuie să o avem tot timpul pusă la punct, aceea dintre conducerea unităţii, Consiliul de Administraţie şi Consiliu Judeţean. Dacă pe acest traseu intervine undeva o fractură, deja lucrurile încep să scârţăie, dar până în acest moment, în cele opt luni, am avut o relaţie excelentă cu Consiliul Judeţean. Mai mult decât atât, anul 2015 a fost anul din istorie în care Consiliul Judeţean a ajutat financiar cel mai mult Spitalul Judeţean, 6 miliarde şi jumătate pentru tomograf, un miliard pentru taxa de acreditare, 50 la sută din taxa de acreditare, peste un miliard, reprezentând un aparat de biometrie pentru Oftalmologie şi jumătate din masa de operaţie de la Ginecologie şi am început bine şi anul 2016, 25 la sută din aparatul de sigilare vasculară pe care îl vom achiziţiona în această primăvară, respectiv 50 de mii de lei. Sunt fonduri provenite de la Consiliul Judeţean. Le mulţumim şi sperăm să avem o colaborare din ce în ce mai bună.
Care este stadiul lucrărilor la Spitalul Judeţean?
- Până la finalul lunii februarie se va finaliza Corpul A. În principal se lucrează la parter. Se va muta UPU în aripa de sub corpul A al spitalului şi vor începe lucrările şi pe aripa de nord sau Corpul B. Nu s-a putut lucra ca până acum, pentru că trebuie făcuţi nişte stâlpi de legătură între etajul I şi parter şi, atunci, automat trebuie spart plafonul şi nu se putea face asta pe Corpul B până nu se muta UPU în Corpul A. Probabil va fi gata cu mult înainte de 30 iunie, care este termenul votat de consilierii judeţeni ca şi prelungire, dar deocamdată spunem că, până pe 28 februarie, UPU se va muta în noua locaţie temporar, urmând să revină pe locaţia actuală modernizată după ce va fi gata întreaga construcţie.
De ce aparatură medicală mai are nevoie Spitalul Judeţean cu prioritate?
- Spitalul are nevoie de multă aparatură medicală. Din păcate, suferim foarte mult încă la capitolul radiologie. Avem un singur aparat digital şi aici o să facem o referire şi anume aceea că suntem în curs de achiziţionare a unui sistem PACS Picture Arhiving and communication system. Deja am analizat ofertele. Este o comisie care va lua hotărârea finală până la sfârşitul lunii februarie. Este un sistem care integrează tot ce înseamnă aparat de radiologie, tomografie, eventual un viitor RMN şi ecografie într-un singur server. În acest fel vom putea face o tomografie la ora 10.00 la Râmnicu Vâlcea, iar la ora 11.00 să cerem părea unui medic de la Boston, care poate accesa acest server şi poate să emită o părere referitoare la rezultatul investigaţiei. În acest fel se vor lega computerul tomograf cu aparatul digitat de la Spitalul din Nord şi cu alte aparate digitale din Spitalul 2 şi din Maternitate. Ele pot fi legate într-un server central, făcând pe de o parte economie de filme, pentru că nu va mai fi nevoie să scoatem filmul imprimat la fiecare radiografie şi pe de altă parte existând posibilitatea de a cere păreri de oriunde din lume, în momentul în care ai user-ul şi parolă. Este un sistem care în România a apărut prima oară, dacă nu mă înşel, la Spitalul Universitar, prin 2013 şi vrem să-l implementăm în martie la Râmnicu Vâlcea. Spuneam de Radiologie că ne trebuie foarte multe. Având aparate mai vechi de opt ani, Casa de Asigurări de Sănătate nu mai poate să contracteze servicii de radiologie pe Ambulator cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi atunci, din păcate, toţi pacienţii care ajung în ambulatoriu şi au nevoie de o radiologie trebuie să plătească contravaloarea, neavând contractat. Aceasta ar fi o urgenţă majoră, dotarea spitalului cu aparat de radiologie. Bineînţeles că nu ne-ar strica nici un RMN. Se vor demara proiecte pe fonduri europene pentru extinderea UPU şi reabilitarea Ambulatoriului, de asemenea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, pentru că, la fel ca şi cu tomograful, ideal ar fi să avem două, unul pentru urgenţe şi unul pentru programările din Ambulatoriu şi pentru pacienţii internaţi. Am văzut pe net că sunt spitale care beneficiază de două tomografe, de exemplu Slatina. Altfel va fi o aglomeraţie de nedescris şi programările în timp vor ajunge la perioade destul de neplăcute pentru pacienţi. Sunt multe de făcut, dar le luăm încetul cu încetul.
În ultima vreme au fost scoase mai multe posturi la concurs, atât de medici, cât şi de asistente. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?
- S-au eliberat foarte multe posturi prin demisii ale asistenţilor care se aflau în concedii fără plată şi ale unor medici. Comitetul director a luat hotărârea să nu se acorde concediu fără plată mai mult de un an. De asemenea, s-au scos posturile imediat după ce s-au eliberat prin pensionare, prin demisie. Se vor scote în continuare la concurs astfel de posturi. Pe structura actuală, pe statul de funcţii pe care îl avem, în momentul în care se eliberează un post, va fi scos la concurs.
Alte proiecte de viitor?
- Sunt multe, dar depinde foarte mult de finanţarea pe care o să o avem şi depinde foarte mult de ajutorul pe care o să ni-l dea Consiliul Judeţean.
Vă mulţumesc!

Interviu preluat de pe site-ul: viatavalcii.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Managerul de la Spitalul Județean, Dan Ponoran, a realizat în 8 luni cât alții în 8 ani!”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe