Râmnicu Vâlcea, locul 25 în topul celor mai bune oraşe pentru afaceri! Specialiștii FORBES i-au recunoscut succesele manageriale lui Mihai Bălan, fostul director de la CET Govora!

duminică, 14 februarie 2016

 

Râmnicul se află pe poziţia 25 în topul oraşelor propice investiţiilor în anul 2016, după ce, anul trecut, ocupa locul 26, un mic progres adică, un salt de un loc.

Faţă de anul trecut, şi Bucureştiul a picat, de pe locul 2 pe locul 3.  Astfel, primele trei poziţii sunt ocupate, în ordine, de Timişoara, Cluj Napoca şi Bucureşti, în timp ce oraşele cele mai puţin tentante sunt Focşani, Sfântu Gheorghe şi, deja un clişeu, Vasluiul.

În regiunea Olteniei, Craiova (17) şi Tâgu Jiul sunt mai căutate decât Râmnicul, în timp ce Slatina şi Drobeta Turnu Severin sunt pe locurile 28, respectiv 32.

În cazul Râmnicului, pentru cei de la Top Forbes, cea mai puternică companie: Vel Pitar

Industrii principale: Industria petrochimică, agricultura

Cele mai puternice companii înregistrate în județul Vâlcea sunt Vel Pitar (fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie), urmată de CET Govora (termoficare) și Diana (industria cărnii). Specialiștii de la Forbes le-au dat peste nas liberalilor vâlceni care au tot susținut în ultimul an, că situația economică a CET-ului este dezastruoasă! Iată că sub conducerea managerului Mihai Bălan, Forbes a catalogat CET Govora ca fiind una dintre cele mai puternice companii din Vâlcea! Sub conducerea liberală se va alege praful...

Aflat la a patra ediţie, Top 40 Forbes cele mai bune oraşe pentru afaceri include polii de business din judeţe, selectaţi după zece criterii: Produsul Intern Brut pe județ, PIB-ul pe cap de locuitor, societățile comerciale cu capital străin, câștigul salarial, șomajul, numărul întreprinderilor active, infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, stocul de locuințe, unitățile de învățământ, potrivit forbes.ro.

A fost luată în calcul și situația creată de problemele cu legea pe care le au mai mulți primari ai orașelor analizate, considerând că nu poate exista un mediu de afaceri cu adevărat sănătos în zonele în care conducătorii administrației locale sunt corupți.

Datele provin de la Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice și portalul listafirme.ro.

Cea mai importantă schimbare în top față de anul trecut este căderea Bucureștiului pe locul al treilea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe