|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 08.02.2016 

soparla-cu-volanas
  • Potrivit unei liste ținută la secret de prefectul Dumitru Cornoiu, instituţia pe care o conduce va face în acest an achiziţii de bunuri şi servicii în valoare toată de circa 100.000 euro. Ce este interesant este că toate aceste proceduri se vor face prin metoda de „cumpărare directă”. Cele mai mari sume vor fi alocate de Prefectura Vâlcea pentru următoarele: bunuri de natura obiectelor de inventar (282 milioane de lei vechi), deplasări interne şi cazare (70 milioane de lei vechi), servicii de pază (270 milioane de lei vechi), servicii de curăţenie (388 milioane de lei), carburanţi (310 milioane de lei vechi), etc.

 

  • După aproape un an de litigii pe la Consiliul Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor (CNSC) şi prin instanţele de judecată, nici până astăzi nu este clar cine are dreptul legal să asigure transportul cărbunelui pe calea ferată, de la Berbeşti la CET Govora. Deunăzi, CNSC a admis contestaţia formulată de către CFR Marfă în contradictoriu cu CET Govora şi a anulat raportul procedurii din data de 9 decembrie 2015 în partea privind menţiunile legate de oferta depusă de SC Grup Feroviar Român SA (aparţinând controversatului Gruia Stoica) pentru loturile 1 şi 2, precum şi actele subsecvente acestuia, pentru loturile menţionate. Tot CNSC a obligat CET Govora ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea deciziei, să procedeze la reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea propunerii financiare depusă de către SC Grup Feroviar Român SA pentru loturile 1 şi 2, pentru considerentele din motivare, procedura de atribuire urmând a fi continuată.

 

  • Luna trecută, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretele de numire în funcţia de judecător sau procuror a candidaților care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 3 iulie – 5 noiembrie 2015. Din judeţul Vâlcea este vorba de doi magistraţi: Alexandra Luminiţa Petrescu la Judecătoria Horezu şi Ionel Buşe la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

 

  • După 25 de ani şi 2 luni de activitate în poliţie, cms-şef Florian Marin iese la pensie! Are doar 50 de ani şi pleacă cu părere de rău, dintr-o profesie pe care a iubit-o şi pe care a apărat-o!

 

Leave a Response