|marți, martie 28, 2017
  • Follow Us!

Primarul Gigi Matei: Nu vom recepţiona investiţia la Parcul Zăvoi până când toate problemele sesizate nu vor fi remediate 

Ion Gigi Matei

Comunicat de Presă

Ca urmare a exprimării, în mediul virtual, a unor opinii negative şi, în acelaşi timp, exagerate la adresa aspectului echipamentelor de joacă montate în Parcul Zăvoi în cadrul proiectului de modernizare, pentru lămurirea opiniei publice doresc să fac următoarele precizări:

Modernizarea Parcului Zăvoi s-a numărat printre invetiţiile propuse spre finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Regional 2007–2013. Proiectul tenic al modernizării Parcului Zăvoi, inclusiv specificaţiile tehnice şi temele pentru echipamentele locurilor de joacă, a fost realizat, în urma unei încredinţări directe, de SC Casa Basarabeană SRL din Cluj Napoca, în baza unui contract semnat la data de 12.05.2009. Acest proiect, alături de alte documente (printre care şi Caietul de Sarcini al licitaţiei pentru selectarea executantului lucrării), a stat la baza semnării Contractului de Finanţare în data de 06.03.2012.

Din momentul semnării contractului de finanţare, nu s-a mai putut face nici o modificare în proiectul de modernizare!

Trebuie menţionat că specificaţiile tehnice pentru echipamentele locurilor de joacă din acest proiect au fost unele extreme de precise (semănând, până la identificare, cu cele dintr-un catalog de prezentare al producătorului din Turcia al unor astfel de echipamente!). S-au impus, astfel, pe lângă descrierea clară a formei balansoarelor, leagănelor, toboganelor, băncuţelor sau coşurilor de gunoi (”Dinozaur”, ”Zână fluturaş”, ”Peştişor”, ”Copac fântână”, ”Delfin”, ”Crocodil”, ”Şerpişor lung”, ”Totem”, ”Mamut”, ”Broscuţă” etc.), anumite dimensiuni (de exemplu: înălţime de 240 cm şi lungime de 430 cm pentru ansamblul tematic sub formă de ”Dinozaur”; înălţime de 170 cm şi lungime de 500 cm pentru balansoar tematic ”Zână fluturaş”; înălţime de 225 cm şi lungime de 335 cm pentru toboganul tematic sub formă de ”Peştişor” etc.), sau materiale de execuţie (fibră de sticlă ranforsată prin aplicarea unei pelicule de gelcoat, 2 straturi de vopsea acrilică).

În urma unei proceduri de licitaţie derulată prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice SEAP – la care au participat 9 firme şi asocieri de firme – în data de 11.09.2014 s-a semnat contractul de execuţie a lucrărilor cu asocierea ”SC Europan Prod SA – SC RA & Co SRL”, la o valoare de 11.797.270,06 lei (fără TVA), cu aproape 6,4 milioane lei mai mică faţă de valoarea estimată iniţial de 18.195.790 lei (fără TVA). Mai trebuie menţionat că alte două licitaţii precedente au fost anulate în urma controlului specialiştilor UCVAP – Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice din cadrul Ministerului Finanţelor, care au apreciat condiţiile tehnice impuse de proiectant drept restrictive şi de natură a restrânge concurenţa între agenţii economici, fapt care contravine prevederilor OUG nr. 34/2006.

Echipamentele pentru noile locuri de joacă amplasate în Parcul Zăvoi sunt realizate, în conformitate cu cerinţele din proiectul de lucrări, de SC Lavitex Prod SRL cu sediul în Breaza – jud. Prahova, o firmă care a executat servicii similare pentru autorităţile locale din Oradea, Piteşti, Târgu Mureş, Botoşani etc. În ceea ce priveşte criteriul estetic al acestor echipamente, acesta nu poate fi cuantificat şi, datorită relativităţii sale, nici invocat în alegerea sau respingerea acestora.

Consider că mai importantă decât acuzele nejustificate de ”horror” – venite mai ales pe reţelele de socializare şi preluate, cu aviditate, de unele mijloace media, dar şi de politicieni locali – este imaginea sutelor de copii care, profitând de încălzirea vremii din ultimele zile, au luat cu asalt locurile de joacă din Parcul Zăvoi, s-au dat în leagăne, în balansoare, pe tobogane, s-au fugărit prin labirint şi au apreciat lucrurile făcute pentru ei. Iar referitor la celelalte aspecte semnalate de către cei care au vizitat recent parcul, doresc să vă asigur că supraveghem această ultimă etapă a lucrărilor cu mare atenţie şi că nu vom recepţiona investiţia până când toate problemele sesizate nu vor fi remediate.

 

Gigi Ion Matei

Primar interimar

Leave a Response