|vineri, ianuarie 20, 2017
  • Follow Us!

VIITORI GEOGRAFI LA SUPERLATIV 

Take Ionescu

 

Școala Gimnazială Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea a găzduit, sâmbată, 30 ianuarie 2016, a XIX-a ediție a Concursului Național de Geografie „La Școala cu Ceas”, sub egida MENCȘ, IȘJ Vâlcea, cu spijinul sponsorilor. Din partea MENCȘ a participat doamna prof.dr. Steluța Dan, inspector general pentru disciplina geografie și de la IȘJ Vâlcea, doamna prof. Andra Bică, inspector școlar general. Au participat peste 500 de elevi de gimnaziu de la școli din 13 județe, precum Timiș, Suceava, Botoșani, Brașov, Olt, Dolj, Hundoara, Argeș, Bistrița-Năsăud,…, atrași de subiectele interesante, clare, concrete, elaborate la nivel de olimpiadă, de corectitudinea desfașurarii probelor. Concursul a început la ora 10 și s-a încheiat la ora 12, iar apoi lucrările au fost evaluate de către  profesori de geografie din toate județele participante. La ora 18 a început festivitatea de premiere în sala de festivități a Școlii Gimnaziale „Take Ionescu”, elevii &ind răsplătiți pentru rezultatele obținute cu

medalii, diplome, iar locul I a primit cupa. Jumătate din participanții fiecărei clase a primit premii și mențiuni. La clasa a V-a cupa a fost câștigată, cu 90 de puncte din 100, de către elevul Manda Octavian, de la Școala Gimnazială „Take Ionescu”, coordonat de către prof. Manda Mihai. La clasa a VI-a, cu 96 de puncte din 100, cupa a ajuns la Slatina, la elevul Maria Alexandru, de la C.N. „Radu Greceanu”, coordonat de către prof. Diaconu Rodica. Elevul Gheorghe Liviu Armand, din clasa a VII-a D, de la Școala Gimnazială „Take Ionescu”, coordonat de către prof. Diaconu Iulia, a obținut cupa, cu 99 de puncte din 100, menținându-și locul I încă din clasa a V-a la acest concurs, unde are concurență serioasă și din partea colegilor de clasă, care s-au clasat pe următoarele locuri, la un punct diferență Dimitriu Andrei, Șerban Alexandru, Loghin Razvan. La clasa a VIII-a, eleva Apostol Delia Maria, de la Clubul Copiilor Fălticeni – C.N. „Nicu Gane”, coordonată de către prof. Porof Marcel, s-a clasat pe locul I si a primit cupa, cu un puncaj de 94 din 100.

Mulțumim tuturor colegilor care au contribuit la buna desfășurare a olimpiadei de iarna la disciplina geografie!

Felicitări tuturor elevilor participanți, profesorilor și părinților care au avut încredere în organizatorii Concursului Național de Geogra&e „La Școala cu Ceas”!

 

Prof. Iulia Diaconu, prof. Mihai Manda.

Leave a Response