|duminică, mai 28, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 01.02.2016 

soparla-cu-volanas

 

  • În atenţia Autorităţii Electorale Permanente: potenţialul candidat la Primăria Râmnicului, Mircia Gutău, a furat startul campaniei electorale pentru alegerile locale. Sub pretextul oferirii de consultaţii medicale gratuite, fostul primar Gutău a umplut cutiile poştale din oraş cu invitaţii adresate râmnicenilor să vină la două puncte din oraş pentru analize medicale „moca”. Având în vedere că respectivele consultaţii sunt efectuate de specialişti din Bucureşti cu aparatură medicală de ultimă generaţie, este uşor de presupus că Mircia Gutău a scos din buzunare câteva mii de euro pentru… a creşte în ochii electoratului din Râmnicu Vâlcea.

 

  • Cea mai neagră pată de pe obrazul Râmnicului o reprezintă în continuare aşa zisul „complex comercial” din Dovali, într-un oraş aflat în secolul XXI şi poziţionat în Uniunea Europeană. Acaparat în condiţii extrem de dubioase de fostul senator de tristă amintire Dorel Jurcan, zona a ajuns astăzi un focar de mizerie, cu alei pline de gropi şi noroaie, în care domneşte haosul şi comerţul cu „chinezării”. Dacă Primăria Râmnicului, Poliţia, Inspectoratul în Construcţii, Protecţia Consumatorului şi ISU Vâlcea nu iau măsuri urgente şi drastice, complexul Dovali se va transforma într-o zonă comercială asemănătoare celor din India sau Somalia. Trist, dar adevărat!

 

  • Este posibil să scăpăm în curând de „bunica” Elena Stoica de la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea. Asta pentru că CJ Vâlcea va organiza în luna martie un nou concurs pentru ocuparea postului de director la instituţia respectivă. Se aude că madam Stoica nu mai candidează şi va lăsa locul unui om mai tânăr şi bine pregătit profesional.

 

  • Susţinerea publică pe care a exprimat-o Valer Tudor (fost viceprimar al Râmnicului în perioada 1992-1996) faţă de Mircia Gutău are nişte explicaţii „plastice”. Cei doi au fost văzuţi în data de 25 ianuarie în… aceeaşi maşină, alături de un cunoscut consilier judeţean liberal.

Leave a Response