Drum binecuvântat în Ţara Sfântă

luni, 1 februarie 2016

La invitaţia doamnei arheolog și specialist în istoria artelor Yael Paul Strauss din Israel, reprezentantele Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea au efectuat o vizită de documentare în Israel.

La invitaţia doamnei arheolog și specialist în istoria artelor Yael Paul Strauss din Israel, reprezentantele Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea, Zenovia Zamfir şi Irina Grigore, în perioada 14-22 ianuarie 2016, au efectuat o vizită de documentare în Israel.

Cu această ocazie, au vizitat Biblioteca Naţională a Israelului, considerată cea mai mare şi mai importantă din ţară. Ea deţine peste 5 milioane de cărţi şi este situată în campusulGivat Ram de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Centrul spiritual al Pământului!, cu locuri sfinte, monumente istorice şi vechi cartiere pitoreşti, Ierusalimul este şi un oraş modern cu peste 800.ooo de rezidenţi, sediu al preşedinţiei, guvernului şi parlamentului statului Israel şi un centru high-tech şi academic important.

Pentru orice creştin, Ierusalimul este loc sfânt, pentru că aici a trăit o vreme, a pătimit, S-a răstignit, a fost îngropat și a înviat Domnul nostru Iisus Hristos. Aici se află Sfântul Mormânt din care a izvorât viață tuturor. Aici a prins viaţă Biserica creştină. Printre atracţiile turistice deosebite se numără şi Aşezământul Românesc din Ierusalim, care se află în apropierea Sfintei Cetăţi şi are rolul de Reprezentanţă a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri.

Cu multă amabilitate, noul superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a purtat un dialog cu doamnele Irina Grigore şi Zenovia Zamfir, membre ale Ligii Femeilor Creştin Ortodoxe din Vâlcea, autoare a numeroase lucrări dedicate vieţii şi activităţii Patriarhului Justinian Marina pe ogorul Domnului, despre istoricul şi importanţa Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă, despre urmele paşilor înaintaşilor noștri pe meleagurile sfinte.

Aflăm astfel că... la 1975, Patriarhul Justinian Marina, însoţit de o delegaţie a Bisericii noastre, răspunzând vizitei oficiale efectuată în România de Patriarhul Benedict al Ierusalimului, în iunie 1968, a întreprins un pelerinaj în Ţara Sfântă, având totodată şi intenţia de a sfinţi, cu acest prilej, biserica românească din Ierusalim, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La slujba de sfinţire, oficiată în ziua de 28 mai, a participat şi Arhiepiscopul Ştefan de Gaza, din partea Patriarhiei Ierusalimului, în prezenţa autorităţilor, diplomaţilor şi a numeroşi credincioşi români şi localnici.

O surpriză deosebită a fost întâlnirea cu maica Nicodima, care a fost bună prietenă cu Ovidiu, fiul Patriarhului Justinian Marina, şi cu Sibica, fiica sa. La cei 83 de ani, îşi amintea cu emoţie şi evlavie de perioada în care s-a aflat în preajma Părintelui Patriarh. A fost un om blând şi bun, cu multă dragoste de Dumnezeu şi de semeni, mărturiseşte maica Nicodima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe