|vineri, mai 26, 2017
  • Follow Us!

Scurtă poveste a Școlii Take Ionescu (Nr. 1) din Râmnicu Vâlcea 

take-ionescu

Primele atestări documentare ale existenţei învăţământului din oraşul Râmnicu Vâlcea datează din secolul al XVII-lea. Nevoia de cultură a orăşenilor era în strânsă corelaţie cu felul lor ele viaţă, cu negoţul şi meşteşugurile pe care le exercitau. În 1719 se propune înfiinţarea a două şcoli, una „românească” la Râmnic, şi alta „latinească, la Craiova. În 1741, şcoala de la Râmnic era subvenţionată din bugetuI statului pentru plata unui dascăl. În 1794 se propune să mai fie şi un „dascăl grecescu“. Şcoala a funcţionat neîntrerupt pînă în 1813, apoi, din 1816, până la înfiinţarea şcolii româneşti din oraş, la 1 mai 1832. La deschidere, Dimitrie Serghiade, profesorul şcolii, a ţinut un însufleţitor discurs despre însem­nătatea învăţămîntului în viaţa omului. Primele lecţii s-au ţinut în hanul lui Popa State, local impropriu pentru procesul de învăţământ. În 1837, şcoala s-a mutat într-un local construit prin subscripţie publică. Noul profesor, Toma Serghiade, sosit în 1835, a depus o activitate prodigioasă, atât pentru pregătirea elevilor şcolii naţionale, cât şi pentru instruirea candidaţilor la postul de învăţător de la sate. La 16 august 1882, în această şcoală s-a organizat Conferinţa cadrelor didactice, sub conducerea Iui I. L. Caragiale, pe atunci inspector şcolar al jude­ţului, la care au luat parte 80 de învăţători. Cu acel prilej, marele dramaturg a prezentat două lecţii practice, de aritmetică şi gramatică. Azi, şcoala funcţionează într-un local nou, cu patru niveluri. Vechea clădire, modernizată, a fost destinată Muzeului de istorie.

Sursa: Corneliu Tamaș

Leave a Response