|vineri, iulie 21, 2017
  • Follow Us!

DNA nu dormi!!! Pușcăriașul Gutău conduce județul Vâlcea!!! 

DOSAR MITA - VILCEA

Probabil că dacă aș fi musulman, acum mi-aș tăia o mână! Da, asta merit, să mi se taie mâna cu care am scris despre cazul Mircia Gutău, primul, prin care am demonstrat, împreună cu jurnalistul Gheorghe Smeoreanu, că fostului edil al Râmnicului i s-a făcut o nedreptate de către DNA, în procesul de corupție: Șpagă Crinu Popescu. Probele extrem de subțiri din dosar, dar și declarațiile contradictorii ale martorilor m-au pus pe o pistă greșită, jurnalistic vorbind.

Am fost convins, că MIrcia Gutău, la primul proces, a fost nevinovat, că s-a comis o greșala, că i s-a înscenat toată acea poveste. Mi-a părut foarte rău de ceea ce i se întâmpla omului Mircia Gutău, l-am vizitat la închisoare, am scris articole despre nevinovăția sa și, mai mult decât atât, o carte. Ar fi trebuit să realizez că e ceva  în neregulă în ADN-ul moral al lui Mircia Gutău la lansarea de carte: Cazul Mircia Gutău. Personajul principal a participat la eveniment, s-a bucurat de o asistență numeroasă și de compasiunea miilor de cititori. Marele Gutău nu ne-a spus, nouă autorilor, nici măcar un elementar, de bun simț: Mulțumesc!

Am început să mă îndoiesc de nevinovăția lui Gutău la al doilea proces, cel cu locurile de joacă, era clar, era limpede pentru toată lumea, că Gutău și nașul său Georgescu au pus la cale afacerea, prin care au sifonat miliarde de lei, bani publici, în buzunare personale. Discuțiile și actele prezentate de soția fostului președinte al CJ Vâlcea, Dumitru Bușe, mi-au zdruncinat încrederea în Mircia Gutău. Mi se dezvăluia un om lacom din cale afară, avid de putere și care a acționat fără scrupule pentru a-și atinge obiectivele economice. Procurorii DNA și-au construit cazul ca la carte și fostul primar a fost din nou condamnat la închisoare.

De două ori: condamnare definitivă la ani grei de închisoare pentru acte de corupție. Iar acum acest om intenționează să candideze la funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Un fost pușcăriaș, prins că a furat din bugetul local, se întoarce la locul crimei, cu ghilimelele de rigoare. Mai vrea o dată! Să simtă gustul mierii publice, al cașcavalului produs cu sudoare de cetățenii Râmnicului. Acum vine în tandem cu un alt individ din zona neagră a economiei și politicii vâlcene, deputatul Cristian Buican.

Un fost infractor și un politician dubios conduc destinele județului Vâlcea: Consiliul Județean Vâlcea, CET Govora, instituții publice, au oameni în CA-uri, AGA, Consiliul Local Râmnicu Vâlcea! În ce țară trăim, domnilor procurori DNA, dacă un fost pușcăriaș ajunge să conducă un județ întreg, prin marionetele sale politice?! Păi era de-ajuns să le ascultați telefoanele, convorbirile, și ați fi realizat ce se întâmplă la Vâlcea. Dacă Gutău va ajunge să candideze la Primăria Râmnicu Vâlcea va fi cea mai dură lovitură primită de DNA! Am încredere în procurori!

Tiberiu Pîrnău

 

Leave a Response