Arhiepiscopul Râmnicului, ÎPS Părinte Varsanufie, a aniversat 48 de ani. LA MULȚI ANI!

marți, 26 ianuarie 2016

În Duminica a 31-a după Rusalii, ÎPS Părinte Varsanufie a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.

Astăzi, 24 ianuarie 2016, în Duminica a 31-a după Rusalii, ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea. Îndată după slujbă, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de Te Deum, cu ocazie Zilei Unirii Principatelor Române.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre orbirea duhovnicească, despre  rugăciunea cea adevărată, având bun exemplu pe orbul din naștere care, deși nu vedea nimic, L-a văzut, totuși, și L-a cunoscut pe Dumnezeu, pe Care cei care aveau ochi să-L vadă nu L-au văzut. Orbul nu s-a mulțumit să vadă doar fizic, ci și-a recăpătat vederea întreagă, adică și pe aceea care le lipsea celor care pretindeau că văd. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie să urmeze exemplul credinței neîndoielnice a orbului vindecat, pentru nădejdea sa, în puterea Fiului lui Dumnezeu.

Credincioșii, veniți în număr mare la Catedrală, l-au întâmpinat pe Arhiepiscopul Râmnicului cu multă bucurie, flori și cuvinte de mulțumire, cu ocazia aniversării a 48 de ani, dorindu-i sănătate, pace, zile îndelungate și rodnice în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe