Câineni: Două poduri, capcane pentru pietonii care se încumetă să le traverseze

joi, 14 ianuarie 2016

Locuitorii comunei vâlcene Câineni din județul Vâlcea sunt nevoiți să traverseze podul peste râul Olt pe carosabil, după ce trotuarele s-au degradat, iar CNADNR a montat panouri prin care a interzis circulația pietonilor pe trotuare, a declarat joi, pentru AGERPRES, primarul comunei Câineni, Ion Nicolae.

"Este o situație de la tragedie la comedie ceea ce se petrece aici. Singura legătură a celor din Câinenii Mari cu cei din Câinenii Mici sau cu Valea Oltului este podul de pe DN7D, pod auto de traversare a râului Olt. Trotuarele podului s-au degradat în ultimii ani, încât sunt gropi mari prin care efectiv se vede râul și se poate cădea dacă nu ești atent. Primăria a înaintat CNADNR o solicitare pentru remedierea de urgență a situației, fiind vorba de viața oamenilor în joc. Reprezentanții CNADNR au venit, au constatat realitatea și au găsit soluția. Au montat la cele patru capete de trotuar patru panouri pe care scrie "Circulația interzisă pe trotuar". Nu ne-a venit să credem. Am întrebat 'pe unde trec oamenii'? S-a ridicat din umeri. Adică, fie pietonii merg pe carosabil, existând riscul unui accident de circulație, fie traversăm râul cu barca", a precizat primarul din Câineni.

Reprezentanții CNADNR au precizat că știu care este situația și că în măsura fondurilor pe care le vor primi vor face lucrări de reabilitare.

Și pe raza comunei Lădești, pe DN 65 C, este un alt pod unde CNADNR a răspuns "într-un mod original", după cum a declarat primarul Ion Lixandru.

"Podul din satul Măldărești pe porțiuni ample nu mai are acele balustrăzi de beton, existând oricând pericolul, mai ales acum iarna, ca pietonii să alunece în apele râului Cerna. Am trimis CNADNR rugămintea noastră să ia măsuri. Și au făcut-o, au montat, în golurile dintre balustrăzi, pe ambele părți.... crenguțe de copac", a spus Lixandru.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe