Primarul Ion Bușagă: La Berislăvești, în Consiliul Local, nu există coloratură politică, TOȚI muncim pentru comună!

marți, 12 ianuarie 2016

 

Domnule primar Ion Bușagă, vă rugăm să ne spuneți ce ați făcut în acest mandat, în așa fel încât să rămână pentru istorie.

În primul rând vă zic bine ați venit în comuna Berislăvești! Nu aș dori să mă refer la tot mandatul 2012-2016, ci doar la ce am făcut în urmă cu un an și jumătate pentru că am foarte multe realizări și nu cred că am timp să le spun.

Am avut un proiect pe măsura 322D cu cofinanțare 0 din partea primăriei, pe două drumuri comunale importante, DC 15-Scăuieni-Rădăcinești și DC 16-Berislăvești-Codlea. Aceste două drumuri au fost asfaltate, inclusiv podeț de intrare la fiecare cetățean. Dacă un cetățean a avut două sau trei intrări tot atâtea podețuri i-am făcut. Eu consider că a fost o lucrare foarte bună. Este vorba de 3km pe Codlea și 3,5km pe Scăuieni-Rădăcinești. Sunt lucrări efectuate prin programul 322D. De asemenea, tot pe DC 16 am mai avut o situație de urgență, 1km de modernizare prin asfaltare. Acest proiect a fost realizat de către domnul prefect Cornoiu. Am avut o situație deosebită privind alunecările de teren în comuna Berislăvești.

Tot pe situații de urgență mai avem 1km de asfalt turnat de la Poiana Corugii până la hotar cu Perișani. Este tot un proiect făcut în urma demersurilor pe care primăria Berislăvești le-a făcut către Consiliul Județean, Prefectură și ISU Vâlcea. Astfel, locuitorii satului Dăngești beneficiază acum de asfalt chiar până la hotar cu Perișani. La fel și cei de la Perișani beneficiază de asfalt.

Avem și o situație mai proastă pe drumul 703N. Este vorba de 3,5km de drum. Și acesta este prevăzut pentru modernizare. 1,600km trebuia să fie asfaltat până în momentul de față. Este un proiect tot pe situații de urgență și este realizat tot de către domnul prefect Cornoiu. O parte din lucrări sunt aproape gata. Sperăm ca la anul viitor, în primăvară, să toarne asfalt, iar Consliul Județean să aloce în continuare fonduri.

Am mai realizat două poduri pe Ordonanța 7. Este podul de la Biserica Nouă din Berislăvești. Cetățenii din cătunul Berislăvești nu puteau să vină cu copiii la școală atunci când timpul era nefavorabil deoarece pârâul Coisca le crea probleme atunci când ploua mai mult și nu mai puteau ajunge nici măcar la magazin. Al doilea pod este acesta din spatele primăriei care merge spre Valea Mamului. Și acest pod trebuia realizat urgent pentru că și oamenii de aici întâmpinau aceleași probleme.

Am realizat construcția unei biserici noi. La ora actuală mai avem de lucru la împrejmuirea bisericii. Sper să pot să merg tot eu la sfințire, dacă voi fi ales din nou primar.

Tot pe situații de urgență am mai realizat încă două podețe. Unul pe Valea Mamului și altul în Scăuieni în pârâul Hodorogea. Erau strict necesare pentru că de câte ori erau ploi torențiale cetățenii erau blocați și nu mai puteau circula.

Pe Ordonanța 28 am reușit să punem la Dăngești, pe o porțiune de 3,5km asfalt. Am pus decât un singur strat pentru că nu am avut timp, iar pe Valea Mamului o porțiune de 0,860 km. Consider că locuitorii comunei Berislăvești sunt mulțumiți de ce s-a realizat aici. Când am preluat eu mandatul nu aveam nici o școală modernizată. Acum toate au centrale termice. Școala de la centru este dotată și cu mobilier nou, sau renovat acoperișurile la toate școlile. Am renovat în totalitate acoperișul de la biserică de la Dăngești, am lucrat și la exterior, am pus centrală termică. Am terminat și lucrările de la biserica de la Robaia, s-a schimbat acoperișul, s-a pus tablă de cupru, s-a realizat o construcție pentru centrala termică. La biserica de la Scăuieni am realizat aceleași lucrări.

Acum avem un proiect de 500 mii de euro pentru renovarea Schitului de la Scăuieni. Este un program care se va realiza prin măsura 6.3. Deja am făcut demersurile. La Schitul de la Berislăvești deja avem un stareț nou, un călugăr nou, s-au construit deja chiliile. Primăria Berislăvești împreună cu Consiliul Local au alocat banii pentru cărămida de la chiliile schitului Berislăvești. Urmează ca în anul 2016 această biserică să intre în renovare totală.

Căminele culturale din comuna Berislăvești le-am dotat cu mese și scaune, iar pentru nunți, botezuri sau înmormântări sunt dotate cu veselă și tot ce este necesar pentru astfel de situații. Toate căminele au încălzire centrală.

Mai avem 7 proiecte pentru 7 drumuri de interes local. Sperăm să le și realizăm în anul 2016 chiar dacă este an electoral. Noi nu ne pierdem timpul pentru anul electoral.

Cu consilierii locali nu am avut probleme. Întotdeauna, noi, ce ne-am propus am și realizat, nu am avut discuții, chiar dacă, coloratura politică a fost alta. La Berislăvești, coloratura politică nu există pentru că întotdeauna, în ședințele Consiliului Local se explică foarte clar ce rol are un proiect și pentru ce se face. Interesul meu și al consilierilor locali este să dezvoltăm comuna.

Drumul județean 703G care face legătura între Berislăvești și Robaia Ianculești în județul Argeș este programat pentru asfaltare și modernizare. Sperăm ca în 2016 să înceapă lucrările și să unim asfaltul de la Berislăvești până în satul Robaia, iar pentru satul Robaia în punctul Bumbii avem un proiect de hotărâre realizat tot de către domnul prefect, în care 2,5km vor fi modernizați prin asfaltare. Sumele au fost aprobate de la Guvern, așteptăm să primim și documentele.

Având în vedere că Berislăveștiul nu avea un dispensar medical, am realizat o construcție nouă în care avem dispensar medical nou, cabinet de stomatologie. Este o clădire foarte frumoasă, iar la parter se găsește și o farmacie.

Sunt niște lucrări foarte ample, am muncit mult la ele, am investit mulți bani. Din bugetul primăriei am alocat mai puțin, multe au fost prin programe cu finanțare europeană sau guvernamentală.

Vă mulțumim frumos!

Material realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) în cadrul proiectului Primarii județului Vâlcea, 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe