Un nou acord între investitorii de la Faurecia și autoritățile locale

luni, 11 ianuarie 2016

 

 

Consiliul Judeţean Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară din data de 22 decembrie 2015, a decis ca anexa la Hotărârea nr. 223 din 23 octombrie 2015, referitoare la asocierea Judeţului Vâlcea cu Comuna Budeşti, în vederea realizării lucrărilor de construire a drumului de interes local Faurecia, situat în comuna Budeşti, sat Racoviţa, să fie modificat şi să aibă următorul cuprins: „Prezentul acord de asociere intră în vigoare la data semnării de către ambele părţi şi încetează la data de 31 martie 2016”. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 223 din 23 octombrie 2015 s-a aprobat asocierea Judeţului Vâlcea cu Comuna Budeşti, în vederea realizării lucrărilor de construire a drumului de interes local Faurecia, în lungime de 270 metri, situat în comuna Budeşti, sat Racoviţa, judeţul Vâlcea. Potrivit art. 5 din acordul de asociere, durata acestuia înceta la data de 31 decembrie 2015 (durată prevăzută prin contractul de donaţie cu sarcină încheiat între Societatea Comercială WDP Development RO SRL şi Comuna Budeşti, judeţul Vâlcea). Din cauza faptului că timpul rămas până la finele anului 2015 nu permitea finalizarea lucrărilor de execuţie a dumului, precum şi faptul că începerea lucrărilor de asfaltare ar obstrucţiona traficul mijloacelor de transport al materialelor necesare construirii halei de producţie, prin actul adiţional la contractul de donaţie, durata acordului de asociere s-a prelungit până la data de 31 martie 2016. În vederea realizării în comun a lucrărilor de construire a drumului de interes local Faurecia, părţile susţin financiar desfăşurarea activităţii după cum urmează: Judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea, alocă Comunei Budeşti suma de 600.000 lei; Comuna Budeşti, prin Consiliul Local Budeşti pune la dispoziţie o suprafaţă de 2499,70 mp, conform Contractului de donaţie cu sarcină, autentificat sub nr.2050 din 22 octombrie 2015 la Biroul Individual Notarial Gabriela Ivan, şi alocă, în completarea sursei de finanţare suma de 93.253 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe