|miercuri, mai 24, 2017
  • Follow Us!

ALERTĂ! Autostrada Sibiu-Piteşti pusă sub semnul întrebării! 

Autostrada-Bechtel--buna-doar-ca-centura-ocolitoare-a-Clujului

 

  • specialiştii JASPERS semnalează că sunt „inconsistenţe” privind modelul de trafic folosit, numărul de intersecţii şi legătura cu Râmnicu Vâlcea, prin DN73C

 

​Realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada A1 Sibiu – Pitesti, documentul esenţial pentru realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructura pentru Romania, decurge cu mari probleme si cu intarzieri si depasiri de termene. Lucrarile facute pana acum sunt de o calitate slaba si risca sa afecteze derularea proiectului. Mai mult, un raport independent desfiinteaza ce s-a facut pana acum in cadrul contractului, in timp ce asocierea care revizuieste SF-ul a propus Companiei de Autostrazi un nou program de lucrari prin care studiile pentru cele mai usoare doua loturi din proiect vor fi gata abia in septembrie 2016, desi ele trebuiau finalizate inca din decembrie 2015. Asocierea Spea Ingineria Europea (Italia) – Tecnic Consulting Engineering (Romania), care revizuieste SF-ul pe 29 de milioane de lei, trebuia sa finalizeze pana luna decembrie 2015 SF-ul pentru doua din cele cinci sectiuni ale autostrazii. Este vorba de sectiunea Sibiu – Boita (11 km) si Pitesti – Curtea de Arges (30 km), insa acest lucru nu s-a intamplat, desi vorbim de cele mai usoare sectiuni din cadrul contractului.

Noul termen de finalizare a fost atunci mutat in luna iulie 2016, dar Asocierea Spea-Tecnic a prezentat de curand Companiei de Autostrazi un nou program de lucrari doar pentru cele doua sectiuni usoare de la capat. În acest nou program, asocierea propune nu mai putin de inca 250 de zile pentru a finaliza SF-ul pe cele doua sectiuni de capat, adica un nou termen de finalizare abia in septembrie 2016. Surse apropiate situatiei au declarat ca pana si noua programare este nerealista pentru ca se bazeaza pe premisa ca tot ce s-a facut pana acum a fost in ordine. Calitatea indoielnica a studiilor deja facute si intarzierile deja acumulate reprezinta un mare risc pentru construirea autostrazii si ar putea duce in viitor la probleme si complicatii in procesul de executie. De altfel, Constantin Hagiu, presedinte onorific al Federatiei Operatorilor Romani de Transport – FORT, a transmis vineri intr-un comunicat de presa ca pe 6 ianuarie Compania de Autostrazi nu a avizat solutiile de traseu propuse de catre Asocierea Spea-Tecnic. Calitatea slaba a lucrarilor facute pana acum, mai ales pe subiectul celor cinci variante de traseu propuse de catre Asocierea Spea-Tecnic, este evidentiata intr-un raport JASPERS. JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) este un instrument independent care ofera consultanta si ajuta statele membre UE sa pregateasca proiecte importante care urmeaza a fi cofinantate din fonduri ale UE, iar intr-un raport realizat la finalul lunii decembrie desfiinteaza mare parte din ce s-a facut pana acum in cadrul contractului de revizuire a SF-ului. Avizul JASPERS este esential pentru orice proiect european, iar in lipsa lui finantarea de la Comisia Europeana din fonduri europene nerambursabile nu este posibila. „JASPERS nu poate confirma caracterul adecvat al documentelor de sustinere a unei cereri de finantare de succes si recomanda revizuirea si refacerea studiului de traseu utilizand o metodologie clara, cadru robust si adecvat, fara informatii care se repeta, bazat pe un studiu de trafic de incredere si solid, un insturment Cost-Beneficiu fiabil, un calendar realist, solutii de inginerie care sa ia in considerare constructibilitatea proiectului, problemele de mediu si cele mai recente studii si informatii”, se arata intr-un raport din data de 23 decembrie 2015.

Potrivit JASPERS, modul in care este prezentata analiza de optiuni pentru traseu (n.r. facuta de Asocierea Spea – Tecnic) nu permite o confirmare clara si sigura a procesului de selectie a traseului. În continutul raportului, specialistii JASPERS semnaleaza ca sunt probleme si inconsistente privind modelul de trafic folosit, numarul de intersectii si legatura cu Ramnicu Valcea prin DN73C. Specialistii independenti acuza si ca riscurile si criteriile folosite in analiza traseelor nu sunt constante si ca lipsesc mai multe elemente si informatii care sa justifice cele prezentate de catre Asocierea Spea-Tecnic. Mai mult, expertii JASPERS sustin in mai multe randuri in cadrul raportului ca recomandarile lor nu au fost luate in seama in realizarea rapoartelor din SF. JASPERS noteaza ca, avand in vedere ce s-a realizat in cadrul contractului de revizuire a SF-ului pana in luna decembrie, proiectul nu ar putea fi sustinut pentru a primi finantare europeana nerambursabila.

Sursa: hotnews.ro

Leave a Response