|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Judecătorului Bogdan Mateescu îi place să fie vedetă pe facebook. Acum îl critică pe președintele Iohannis! 

jud_Bogdan_Mateescu

Judecatorul Bogdan Mateescu, președintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea critica mesajul transmis la CSM de Iohannis prin consiliera Simina Tanasescu si lipsa de reactie a Presedintelui fata de acoperitii din Justitie: “A transmis ca ‘trebuie sa se asigure ca justitia va avea lideri potriviti’… Mesajul este ingrijorator… Nu inteleg de ce atata reticenta in a spune: fratilor, NU exista ofiteri activi ori acoperiti ai serviciilor in magistratura!… Prin acest comportament institutional se demonstreaza contrariul”

Presedintele Judecatoriei Ramnicu Valcea, judecatorul Bogdan Mateescu (foto 2), considera ca mesajul transmis depresedintele Klaus Iohannis (foto 1), prin consilierului prezidential Simina Tanasescu, in cadrul primei sedinte a CSM din 2016, este unul ingrijorator, intrucat s-ar desprinde ideea ca cine isi doreste sa ajunga “in varful piramidei judiciare” are nevoie de girul Presedintelui Romaniei. Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, judecatorul Bogdan Mateescu isi exprima convingerea ca desi, cel mai probabil, Presedintele, prin vocea Siminei Tanasescu, s-a referit doar la numirile pe care le poate face, potrivit Constitutiei Romaniei, nu exista nicio reglementare care sa impuna o procedura transparenta care sa asigure ca numirile se fac “pe meritocratie” in fata tuturor, “nu numai in constiinta presedintelui”. In acest context, presedintele Judecatoriei Ramnicu Valcea se declara dezamagit de mesajul lui Iohannis, “un om in care recunosc ca am crezut mult”.

Concluziile primei postari de pe Facebook a judecatorului Bogdan Mateescu au fost completate de acesta intr-o alta postare, cateva ore mai tarziu, pe un ton mult mai acid. Si de aceasta data, presedintele Judecatoriei Ramnicu Valcea a tinut sa isi exprime dezamagirea fata de Klaus Iohannis, dar de aceasta data fata de modul in care Presedintele intelege sa trateze problema ofiterilor acoperiti ai serviciilor de informatii in magistratura.

Mai exact, Bogdan Mateescu opineaza ca tacerea si ocolirea subiectului acoperitilor din magistratura de catre Iohannis si Administratia Prezidentiala in ansmablul ei – Mateescu facand trimitere si la pozitia Siminei Tanasescu care a sustinut in fata judecatorului Horatius Dumbrava ca nu este la curent cu demersul UNJR – reprezinta exact tipul de comportant prin care demonstreaza contrariul, adica faptul ca serviciile secrete sunt implicate in Justitie, iar ofiteri acoperiti sunt atat in instante, cat si in parchete.

Iata a doua postare a judecatorului Bogdan Mateescu de pe Facebook, privitoare la cum s-a derulat sedinta CSM din data de 6 ianuarie 2016:

Si tot apropo de sedinta CSM: Eu nu inteleg de ce atata reticenta din partea Presedintelui Romaniei, a CSAT, in a spune, apropo de problema ridicata de UNJR: fratilor, NU exista ofiteri activi ori acoperiti ai serviciilor speciale in magistratura!

Unii spun ca ar fi falsa problema ridicata de UNJR.

Eu zic ca tocmai prin acest tip de comportament institutional se demonstreaza contrariul.
Intrebata fiind de catre Horatius Dumbrava, doamna consilier prezidential Tanasescu a socat in cel mai neplacut sens posibil prin raspunsul ei in sensul ca nu ar sti despre ce e vorba, in conditiile in care problematica a fost intens mediatizata, iar UNJR a transmis o cerere oficiala chiar CSAT, in virtutea obligatiei legale pe care o are acest Consiliu, potrivit art. 7 alin. 3 din Legea 303/2004, rep.

Din nou, dezamagitor!

Iata prima postare de pe Facebook a presedintelui Judecatoriei Ramnicu Valcea:

Presedintele Romaniei a transmis CSM, prin vocea consilierului prezidential care i-a complinit regretabila absenta la sedinta anuala electiva, ca „trebuie sa se asigure ca justitia va avea lideri potriviti”.

Mai intai tin sa subliniez ca fiecare judecator si procuror din Romania este el insusi un lider al justitiei, instrumentand, potrivit principiului independentei, propriile dosare.

Apoi marturisesc ca mesajul presedintelui este ingrijorator. Mai degraba semnificatia rezonabila care poate fi desprinsa, in sensul ca pentru a accede la/spre varful piramidei judiciare ar trebui cumva girul presedintelui.
Sigur, domnia sa poate se referea exclusiv la numirile pe care, potrivit Constitutiei, are dreptul sa le faca si care ar necesita o asumare prezidentiala, si asa cu privire la care, din nefericire, nu exista reglementata vreo procedura transparenta si intemeiata pe meritocratie care sa demonstreze tuturor justetea acestei asumari, nu numai constiintei presedintelui.

In rest, subliniez ca un principiul constitutional prevede ca puterile in stat sunt separate. Nu cred ca ii trece nimanui prin gand ca se poate erija el insusi, eo ipso, in garant de competenta si eficienta pentru oricare din functiile de inalta demnitate din magistratura intr-un stat democratic.

Este, pentru mine, primul mesaj cu adevarat dezamagitor al Presedintelui Romanei, un om in care recunosc ca am crezut mult. Macar din perspectiva formala, macar pentru ca rezonabil se pot extrage astfel de semnificatii. Daca nu cumva si pe fondul sau„.

Vineri, 8 ianuarie 2016 14:04 | Scris de Elena DUMITRACHE | pdf | print | email

Leave a Response