|miercuri, ianuarie 18, 2017
  • Follow Us!

Misterul parcului Mircea cel Bătrân 

parcul_mircea_cel_batran

 

Parcul Primăriei e înconjurat pe partea de sud și de răsărit cu vechi ziduri de piatră, sprijinite pe puternice contraforturi, care sunt evident numai un rest din zidurile care formau apărarea unui palat domnesc existent aici încă de la începutul înfiripării statului nostru.

Până în vremea ocupației Olteniei de către austrieci, zidurile acestea au fost mai înalte cu 3-4 metri și erau prevăzute cu colțuri, precum și, din distanță în distanță, cu puternice turnuri de apărare. Ruinate de veacuri, ele au fost reparate din ordinul generalului Steinville după 1717, de când turnurile au fost dărâmate, iar zidurile nivelate. În copilăria mea, s-a dărâmat și porțiunea de zid de la miazănoapte, până la intrarea dispre Bulevardul Tudor Vladimirescu. Și tot în acea vreme, aspectul actualului parc era cu totul altul. Parcul forma un ieșind pe partea de sud-vest a actualelei piețe, acoperind complet proprietatea lui Nicu Velescu,care nu făcea parte din str. Dorobanților, ci din Ulița Lahovary, fosta stradă Frații Buzești.

De asemenea, din colțul de vest, pe o lungime de vreo 50 de metri, se întindea Hanul Lahovary, unde erau o cafenea, librăria lui Alexandrescu și diferite magazine, care produceau în jurul lui 1870 un venit de 200 de galbeni anual. Hanul acesta a fost lăsat prin testament (de către Bica Lahovary –n.n.) bisericii Toți Sfinții, ctitorie a moșului său Grigore IV Socoteanu, cu sarcina ca din venit să se dea o parte și altor biserici.

Moștenitorii nu au respectat însă testamentul mamei lor și un foc groaznic, ca o mânie dumnezeiască, a nimicit hanul în 1896, prefecându-l în cenușă….Locul a fost de atunci curățit, lărgindu-se astfel grădina în partea acesta.

Pe partea de nord, la sud de biserica Maica Domnului, era imobilul proprietatea negustorului Tache Mihail, construit zestre fiicei sale, căsătorită cu maiorul Alexandru Bacalbașa. În acest imobil a funționat până la 1916 restaurantul lui Toma Niculescu. De atunci, construcția a fost dărâmată, terenul a fost curățit, lărgindu-se parcul până la grădina bisericii.

Pe partea de sud a proprietății Tache Mihail, de unde este acum statuia lui Alexandru Lahovary și până la casele lui Costică Lahovary, era piața orașului, unde veneau femeile cu lapte, ouă, etc. Această piață a durat până în 1902, cand s-a construit actuala hală.
Plimbări și mici excursii în Râmnicu-Vâlcei – Nicolae Angelescu. Ediție îngrijită de Liliana Beu.Editura BIBLIOSTAR, Râmnicu-Vâlcea, 2014

Leave a Response