|sâmbătă, iulie 22, 2017
  • Follow Us!

Cioloș: Pensiile speciale ale aleșilor locali, ATACATE la CCR 

dacian-ciolos_guvern1

dacian ciolos_guvernGuvernul Cioloș a sesizat, sâmbătă, Curtea Constituțională, în legătură cu Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene – scrie paginadepolitica.ro

Executivul subliniază într-un comunicat că legea ar încălca mai multe articole din Constituție prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali şi ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.

„În cursul zilei de sâmbătă, 26 decembrie 2015, Guvernul României a formulat, printr-o sesizare adresată Curţii Constituţionale a României, obiecţiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene (Legea de modificare şi completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali). Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie, referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurararea finanţării pentru indemnizaţiile nou create”, precizează Guvernul.

De asemenea, în forma adoptată, potrivit Guvernului, exista cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii.

„Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat”, mai menţionează sursa citată.

Un fost primar sau șef de CJ ar putea primi o pensie de până la 6.500 de lei, potrivit unor calcule făcute de Mediafax. Prin comparație, un fost parlamentar ar putea primi maximum 4.600 de lei de la stat, dacă a avut cel puțin trei mandate, potrivit legii promulgate recent de președintele Klaus Iohannis.

Leave a Response