Comuna Drăgoești a ÎNFLORIT în mandatul de primar al lui Gheorghe Melente

luni, 14 decembrie 2015

 

Domnule primar al comunei Drăgoeşti, Gheorghe Melente, vă rugăm să faceţi un scurt bilanţ al activităţii dumneavoastră din acest mandat de primar, 2012-2016. Cu siguranţă, dumneavoastră aveţi multe proiecte în curs de derulare, unele care au fost deja finalizate, dar şi unele care vor continua în mandatul următor

Pot să fac un bilanţ, dar nu atât de scurt pentru că în această perioadă de trei ani şi câteva luni de când sunt primar, având în spate şi un mandat de viceprimar, care consider că a fost benefic pentru experienţa mea profesională, am avut destule proiecte. În localitatea Drăgoeşti s-au schimbat multe lucruri, şi zic eu că în bine. Putem să discutăm foarte mult pe infrastructură şi apă.

De importanţă majoră a fost un proiect amplu, pe fonduri europene, care a inclus patru capitole: apă, canalizare, construcţii After School, reparaţii de drumuri comunale, reabilitare integrală a drumurilor comunale, construcţie şi reparaţie a Căminului Cultural, ţinând cont că, la noi, Căminul Cultural nu a funcţionat de mai bine de 20 de ani. Sunt multe de spus. Pot să punctez proiectele care sunt realizate 100%, dar am și multe proiecte în derulare care se vor finaliza probabil în mandatul următor.

În localitatea Drăgoești s-a introdus sistemul de apă pe o suprafață de 9,200 km și s-a construit o stație de pompare, după standarde europene. Puține localități se pot lăuda cu așa ceva. Sistemul de canalizare include 8km, mai puțin decât sistemul de alimentare cu apă pentru că a fost un câmp și nu a fost necesar să introducem conducta și s-a făcut o stație de epurare tot după standarde europene. În afară de apă și canal s-a construit un After School pentru care mă pot invidia și locuitorii din orașe. Este finalizat 100% iar în aprilie anul viitor sper să fie funcțional. Am recondiționat și remediat Căminul Cultural și l-am dotat cu ajutorul fondurilor europene, am reînființat biblioteca comunală. Dacă era în interiorul primăriei o cameră cu un fond de carte foarte subțire și vechi, acum avem un fond de carte de vreo 300-400 de exemplare diverse și dotări cu tot ce înseamnă electronică.

Încă o realizare importantă pot să spun că este finalizarea celor două poduri din satele Geamăna și Dejeasca, făcute pe Ordonanța 7, la care am fost responsabil tehnic, eu am făcut proiectul în sine. Le-am finalizat și oamenii nu mai sunt văduviți de confort pentru că erau nevoiți să treacă cu căruțele prin albia gârlei Dejeasca și Geamăna. Le trecem la realizări.

Sper să se finalizeze până în decembrie și puntea pietonală care este tot în satul Geamăna unde un grup de șapte case sunt văduvite. Nu au pe unde trece. Acolo este o punte pietonală pe care eu am refăcut-o integral pentru că primul potop de apă a smuls-o. Este făcută cu specialiști, nu s-a mai lucrat rudimentar cum era puntea la vremea respectivă. Acum se poate trece pe ea cu carul cu cai.

Dacă la vremea când eu am preluat funcţia de primar, în localitatea Drăgoeşti, drumurile de interes local şi drumurile comunale erau distruse aproape în totalitate, se făcuseră anumite reparaţii cu balastru, piatră spartă, acum am mers şi am accesat proiecte pe fonduri europene şi cu buget local şi guvernamental. Am asfaltat undeva la 9km, la drumul Robitu Filipești care însumeaza 2km, drumul Spitalului, drumul lui Enache. Sunt 11 străzi care s-au finalizat și se circulă pe ele în condiții foarte bune. Dacă mergi la spitalul de la Drăgoești poți să mergi liniștit pentru că nu mai sunt gropi. Acolo a fost o nebuloasă. Eu speram că îl face Consiliul Județean, dar l-am prins în drumurile noastre comunale și l-am refăcut integral.

Nu este drum comunal pe care am intervenit, să-l reabilitez 100% fără să fac și șanțuri betonate de colectare a apei pluviale. Am realizat 7,800km de șanțuri pluviale, betonate, în condițile în care pe raza localității Drăgoești nu a fost făcut nici un șanț.

Am început să fac reabilitarea sediului central al primăriei. Am moștenit o primărie frumoasă față de altele, dar nereabilitată din anii 70-80. Acum avem încălzire centrală, toalete în interior, am extins sediul primăriei pentru ca fiecare angajat al primăriei să poată să lucreze în condiții normale, toate birourile au calculatoare.

Am lucrat puțin și la zona centrală unde vis-a –vis de primărie erau gunoaiele satului. Era o proprietate privată. Am curățat zona, am făcut o parcare, se va mai face și un părculeț. Înainte aveam garduri cu lacăt iar acum nu avem nici măcar pază pentru că nu mai este necesar. Am montat sistem video.

Am înființat o bază sportivă și o echipă de fotbal, Oltul Drăgoești pe care mi-o atribui 100% deoarece și eu am jucat fotbal. Am înscris echipa în liga a V-a. Baza sportivă este foarte frumoasă, făcută tot pe proiect guvernamental UG7. Am muncit foarte mult cu ing. Căpățână. Acum suntem în liga a-IV-a, pretențiile cresc, suntem la mijlocul clasamentului, dar nu ne dăm bătuți. Fenomenul a luat amploare pentru că în tribuna de la Stadionul Comunal, la fiecare meci se strâng minim 50 de oameni.

Am reabilitat în jur de 60 km drumuri de tarla, drumuri pe care nu s-a intervenit dinainte de revoluție. Le-am balastat, le-am refăcut, am refăcut șanțurile.

În comuna Drăgoești nu exista o sărbătoare a localității. Am stabilit ca ziua de Sânta Maria să fie ziua localității și deja s-au derulat patru ediții. În ultimele trei s-au dat și artificii, ne-au ajutat și sponsorii. Din banii primăriei nu am plătit decât artiștii. De fiecare dată am avut 7-8 cântăreți. Acesta este un bilanț al realizărilor pe 3 ani și câteva luni. Nu sunt suficiente, dar nici puține nu sunt pentru că Drăgoeștiul a ieșit puțin din rutină prin lucrurile realizate. Nu mi le atribui numai mie pentru că am fost un colectiv. Sunt angajați de acum 10-15 ani. Eu consider că munca în echipă face foarte mult. Venind din interiorul Olthim-ului sunt mai riguros. Am făcut echipă foarte bună cu viceprimarul Amza și sper să fac și în continuare. Pentru viitor îmi doresc să nu renunț la accesarea fondurilor europene pentru că banii europeni dau valoare localității și sunt foarte ușor de accesat. În acești trei ani eu am adus în localitate în jur de 4 milioane de euro. Chiar se zice că a înflorit Drăgoeștiul.

Acum cinci ani nu erau nici bani de salarii iar acum avem și bani de salarii și drepturile câştigate în instanţă. Acum mergem pe accesarea de proiecte. Fiind o localitate cu 2000 de locuitori noi nu mai putem accesa singuri proiecte. Am înfiițat GAL ‘’Oltul puternic’’ cu localitățile vecine, în afară de Gaicea, Olanu, Stoilești, avem foarte multe din județul Olt. Mai mult de atât, am făcut un ADI cu patru localități: Vitomirești, Dobroteasa, Sâmburești.

Pe GAL ați realizat proiectul?

Se lucrează, suntem în faza initială, dar nu am rămas aici și am înființat și un ADI unde poți să faci pe măsura 7-2, extinderea de apă, drumuri. Se poate accesa în jur de un million de euro dar trebuie să ai minim 6400 de locuitori.

Singura localitate care a putut să acceseze pe măsura 7-2 este Mihăești pentru că se încadrează la numărul de locuitori.

Noi, am făcut studii de fezabilitate și am cerut extindere cu apă și canalizare. Sper să le aduc la liman. Pregătesc studii de fezabilitate pentru reabilitarea unui calup de drumuri, în zona primăriei, în jur de 4 km.

În momentul de față, comuna Drăgoești a realizat 75-80 % asfaltare, în condițiile în care avea 25%. Preconizez ca până la anul, până în alegeri, să începem asfaltarea și la celelalte drumuri care au rămas neasfaltate. Dacă ne va ajuta bugetul putem merge mai departe la reabilitarea unor șanțuri colectoare de apă pluvială. Încercăm să facem aceste șanțuri pentru a nu mai strica drumurile.

Sunt multe de făcut. La fiecare sfârșit de an am făcut cadouri pentru copii, elevii cu rezultate bune la învățătură au fost premiați de noi, primăria Drăgoești. Am reabilitat sistemul de iluminat public. Pe vremea când eram viceprimar nu era nici o lampă în comuna Drăgoești. Acum avem 600 de lămpi și merge iluminatul foarte bine. Am constatat că nu au crescut costurile foarte mult pentru că sunt lămpi economice.

Revin la gârla Dejeasca și gârla Geamăna care fac mari distrugeri câd plouă. În colaborare cu ABA Olt am făcut 100 m de apărare de mal, am reabilitat și pârâul făcând albia pe o distanță de 2 km. Eu cred că sunt suficiente.

Aveți foarte multe realizări. Sunteți unul din primarii care a muncit foarte mult dar ați avut și front de lucru.

Vorbesc foarte mult despre aceste lucruri pentru că am fost implicat în ele.. În momentul de față, în colaborare cu CNI-ul lucrăm la un proiect pentru Căminul Cultural. Vom construi unul nou. Deja documentația este aprobată. Am făcut și protocolul de predare teren.

Vă mulțumim frumos și vă dorim mult succes în mandatul următor!

Material realizat de Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) și Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) în cadrul proiectului Primarii judeţului Vâlcea – 2016

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe