|marți, iulie 25, 2017
  • Follow Us!

Serviciul Paşapoarte a primit luna trecută adrese privind arestarea în străinătate a 11 vâlceni 

DROG RETINUT AREST

 

 

În perioada 1 – 30 noiembrie 2015, activităţile principale ale Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Vâlcea s-au desfăşurat în conformitate cu prevederile Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Astfel, au fost primite 366 de cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice și 194 de cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare. Au fost personalizate 288 de paşapoarte simple electronice și 195 de paşapoarte simple temporare, iar 302 paşapoarte simple electronice și 196 de paşapoarte simple temporare au fost livrate titularilor. Dintre cererile privind eliberarea paşapoartelor, 27 au fost depuse ca urmare a pierderii, furtului şi distrugerii paşapoartelor, 218 ca urmare a expirării sau anulării celor anterioare, iar 315 pentru eliberarea primului pașaport. Au fost primite două cereri privind restabilirea domiciliului în România, au fost înaintate nouă adrese privind aprobarea statutului de cetăţean român cu domiciliul în străinătate către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea și au fost primite 11 cereri pentru eliberarea de adeverinţe privind exercitarea dreptului la libera circulaţie în străinătate. Totodată, s-au instituit măsuri preventive ale controlului judiciar pentru 13 cetățeni, s-au primit opt dispoziții de urmărire generală și 16 dispoziții de revocare a urmăririi generale. Au fost instituite măsuri de suspendare a dreptului la libera circulație în strainătate pentru 29 de cetățeni și au fost primite adrese privind arestarea în străinătate a 11 cetățeni români cu domiciliul pe raza judeţului Vâlcea. În toată această perioadă, au fost sancţionate contravenţional 12 persoane privind regimul paşapoartelor.

Leave a Response