|miercuri, martie 29, 2017
  • Follow Us!

Deputatul Constantin Rădulescu a apelat la Ministerul Sănătății pentru acordarea de fonduri către Spitalul Judeţean 

Constantin Radulescu

 

 

După cum s-a mai consemnat, deputatul Costi Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea, a cerut luna trecută Ministerului Sănătăţii acordarea de fonduri pentru dotarea blocului operator din secţia de obstretică ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea cu o masa de operaţie. Iată că recent a venit şi răspunsul Ministerului Sănătăţii: „În anul 2015, în limitele prevederilor bugetare aprobate in bugetele Ministerului Sănătăţii cu destinaţia cheltuielilor de natura investiţiilor prin Legea nr. 186/2014, legea bugetului de stat pe anul 2015, cu finanţare din fonduri de la bugetul de stat, la solicitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ramnicu Vâlcea, şi cu avizul de cofinanţare al administraţiei publice locale, unităţii sanitare mai sus menţionate, i-au fost alocate prevederi bugetare în suma totala de 650 mii lei pentru achiziţia unui Computer Tomograf. Menţionăm că, stabilirea priorităţilor necesarului de aparatură şi echipamente medicale, revine managementului unităţilor sanitare solicitante. Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, cu completările şi modificările ulterioare, – unităţile sanitare publice din judeţul Vâlcea sunt unităţi sanitare din reţeaua autorităţii administraţiei publice locale. Astfel, la art. 198, alin. (1) punctul a) – d), din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare, se prevede că Spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale pot primi sume de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, care se alocă prin transfer în baza contractelor încheiate între direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi autorităţile administraţiei publice locale în subordinea cărora funcţionează respectivele unităţi, pentru: finalizarea obiectivelor de investiţii noi, de investiţii în continuare, aflate în derulare şi finanţate, anterior datei transferării managementului spitalelor publice, prin programele de investiţii anuale ale Ministerului Sănătăţii; dotarea cu aparatură medicală, în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în cuantum de minimum 10% din valoarea acestora; reparaţii capitale la spitale, în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice locale participă cu fonduri în cuantum de minimum 5% din valoarea acestora; finanţarea obiectivelor de modernizare, transformare şi extindere a construcţiilor existente, precum şi expertizarea, proiectarea şi consolidarea clădirilor, în condiţiile în care autorităţile administraţiei publice locale participă la achiziţionarea acestora cu fonduri în cuantum de minimum 10% din valoarea acestora. La acelaşi articol al actului normativ mai sus menţionat se prevede faptul că sumele alocate din bugetul Ministerului Sănătăţii prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi d) şi listele spitalelor publice beneficiare se aprobă prin ordine ale ministrului sănătăţii, după publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial ai României, Partea I, şi sunt valabile pentru anul în curs. Fără a fi îndeplinite prevederile art. 198 din Legea nr. 95/2006 cu modificările si completările ulterioare, mai sus enunţate, Ministerul Sănătăţii nu are bază legală de alocare de prevederi bugetare pentru cheltuieli de natura investiţiilor, unităţilor sanitare pentru care a fost transferat managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale. Totodată, menţionăm că, în conformitate cu art. 199 din actul normativ mai sus enunţat – Autorităţile publice locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale”.

Leave a Response